A încărcat ordinul de protecţie şi a fost reţinut de poliţişti

0
312

Ieri, polițiștii din Segarcea au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 50 de ani, din localitate, bănuit de încălcarea ordinului de protecţie. Acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea, cu propunere de arestare preventivă.

Ieri după amiază, poliţiştii au fost seizaţi , prin apel de urgenţă 112, de o femeie din oraşul Segarcea, că, soţul său, un bărbat de 50 de ani, din localitate, s-a prezentat la locuinţa acesteia şi provoacă scandal. Pe numele acestuia era emis un ordin de protecţie, de către instanţa de judecată, fiind obligat să păstreze o distanţă de 100 de metri faţă de locuinţa femeii. Bărbatul a fost condus de poliţişti la audieri, iar, în urma probatoriului administrat, acesta a fost reținut, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj. Astăzi, cel în cauză va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea, cu propunere de arestare preventivă.