Centrul de Excelenţă Dolj – activitate în pandemie

0
613

Pandemia de COVID – 19 a dat peste cap întreaga societate, niciun segment ale acesteia nescăpând neafectat. Nici sistemul de învățământ nu a rămas neatins, școlile fiind închise, cursurile desfășurându-se online. Dar, în această perioadă, activitatea merge înainte, cu toate neajunsurile. Un exemplu de acest fel este cel al Centrului de Excenţă Dolj, prin care copiii merituoşi, cu rezultate la Olimpiadele şi concursurile şcolare, din păcate suspendate în acest timp, atent selectaţi, la fel ca şi profesorii care îi pregătesc, îşi desfăşoară activitatea în mediul online. Este meritul lor, al părinţilor şi al cadrelor didactice, iar pasiunea pentru carte este mai presus de orice. Despre situaţia existentă am vorbit cu prof. Luminiţa Popescu, director al Centrului de Excelenţă Dolj.
Centrul de Excelenţă Dolj îşi selectează, an de an, elevii, din cadrul claselor IV – XII, care , obţinând permormanţe foarte bune la învăţământ, îşi doresc, la sfârşitul fiecărei săptămâni, să-şi aprofundeze pregătire. Sunt îndrumaţi de profesori , şi ei atent selectaţi. Practic, se vorbeşte de performanţă. În acest an, activitatea a fost dată peste cap, din cauza COVID – 19. Cu toate acestea, procesul îşi urmează cursul, chiar şi online. Centrul de Excelenţă are aplicaţia „G Suite for Education”, disponibilă tuturor celor interesaţi, cadrele didactice au tablete şi camere web sau tablete grafice, iar întâlnirile se fac pe „Google Meet”, la care este ataşat un Jamboard, un document unde pot scrie şi profesorul şi elevul, salvarea acestuia fiind în PDF. „Este o situaţie specială. Ne desfăşurăm activitatea în mediul online. Atât copiii, cât şi cadrele didactice au tehnica impusă, fiind implementată o platformă informaţională, creată pentru accesul tuturor. Sunt 268 de elevi, în 17 grupe de studiu, la disciplinele care au fost şi până acum : Matematică, Fizică, Biologie, Chimie, Informatică şi Astronomie. Îndrumători le sunt 34 de cadre didactice”, a precizat prof. Luminiţa Popescu, director al Centrului de Excelenţă Dolj.
„… Până la urmă, meritul este al copilului”
Copiii sunt interesaţi să-şi continue pregătirea, chiar şi în aceste condiţii extreme. Pentru ei , sprijiniţi şi de părinţi, este foarte important să-şi desăvârşească studiile. „Ne bucurăm că elevii vor să înveţe. Este greu şi pentru ei, deoarece, în fiecare zi, stau în faţa calculatoarelor, la lecţiile de clasă. Ori, sâmbăta, trebuie să stea şi la pregătirea suplimentară, cu profesorii Centrului de Excelenţă. Pentru buna desfăşurare a procesului, un mare merit îl au şi părinţii, dar, până la urmă, meritul este al copilului. Vreau să vă spun că avem elevi şi din mediul rural, care participă la cursuri, şi aş aminti comunele Brădeşti şi Işalniţa”, a mai spus Luminiţa Popescu.
Nimeni nu ştie ce va urma
Sigur, mai devreme sau mai târziu, va trece pandemia, dar „ce va rămâne?”, este o întrebare pe buzele tuturor. Nimeni nu poate da un răspuns exact, însă directorul Centrului de Excelenţă Dolj a punctat: „Ceva – ceva va rămâne şi din aceste lecţii online. Deja au început să socializeze pe reţelele de profil, stau mai mult pe grupurile constituite, au relaţii mai bine create. Probabil, va fi un gen de sistem hibrid de învăţare – faţă în faţă şi online”.