Hoţ cu antecedente, prins de poliţiştii craioveni

0
360

Poliţiştii Secţiei 2 Craiova au prins în flagrant, în noaptea de 12/13 decembrie, un tânăr de 22 de ani, din localitate, care furase, dintr-un autoturism parcat, un CD player. În urma extinderii cercetărilor, s-a stabilit că autorul a mai comis o faptă similară la data de 11 noiembrie. Hoţul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.