Cum au votat oraşele şi municipiile din judeţul Dolj

0
1126

Cine s-ar fi gândit în urmă cu doar un an, când erau pe val şi conduceau toate instituţiile din Dolj, că la alegerile parlamentare PDL se va lupta pentru supravieţuire? Culmea este că nu s-a confruntat cu USL, care a luat un procent de departe cel mai bun de după 1989, şi cu PP-DD. Luată doar la nivelul oraşelor şi municipiilor din judeţul Dolj această confruntare arată că ARD-ului nu i-a fost deloc uşor. În unele localităţi ARD a fost depăşit la numărul de voturi de PP-DD-iştii. 

 

PP-DD a prins mai des locul doi pe podium decât ARD

Candidaţii, care au avut ghinionul, să aibă pe colegiu parlamentar un oraş, au avut viaţă grea. Nici nu mai vorbim despre cei care au candidat pe Craiova, unde campania electorală este total diferită decât cea din restul judeţului. Nu a fost uşor nici pentru cei de la USL, dar au fost mai multe elemente la mijloc, care le-a dat câştig de cauză, şi de aceea din 108.491 voturi valabil exprimate, Nicolae Vasilescu, Cosmin Enea, Ionuţ Stroe şi Florentin Gust au adunat împreună 72.605 voturi, adică 66.92%. Candidaţii ARD au fost votaţi de 16.341 (15.06%), iar în coasta lor au stat cei de la PP-DD, cu 15.238 de voturi (14.04%)

Prezenţa la vot în Băileşti a fost mică, însă băileştenii au creat o mare surpriză. Acolo unde se credea că este fieful ARD, din 5.799 de voturi valabil exprimate, 3.260 (56.21%) au mers către candidatul USL, Daniel Iane. Ştefan Stoica a luat doar 1.251 (21.57%), adversarul lui, Gelu Vişan adunând 1.043 (17.98%).

La Calafat, unde mulţi îi cântau prohodul liberalului Mihai Voicu, realitatea din ziua votului a arătat altceva. Preşedintele PNL Dolj a fost votat de 4.649 (66.90%), pe locul doi clasându-se Costel Iancu, de la PP-DD, cu 1.193 (17.16%). ARD-istului Popa Cornel i-a rămas locul trei pe podium, cu 923 de voturi (13.28%)     

Veta Păsculescu (ARD) şi Costel Purcărin (PP-DD) şi-au disputat şi în Segarcea şi Bechet locul doi şi trei pe podium. În Bechet, Veta Păsculescu a luat 310 voturi (18.71%), în timp ce Costel Purcărin nu a reuşit să adune decât 101(6.09). Pe uselistul Valeriu Zgonea l-au vrut 1.222 de votanţi din 1.656 prezenţi la vot. La Segarcea, Costel Purcărin a stat mai bine decât Veta Păsculescu. Aici a fost el votat de 357 de alegători (12.33%), iar ultima a fost preferată de doar 139 de segărceni (4.80%)

Ion Călin nu a avut probleme la Dăbuleni cu 4.640 (76.58%) din 6.059 voturi valabil exprimate. Medicul veterinar Doru Safta (ARD) a reuşit să prindă locul doi pe podium la Dăbuleni la o diferenţă foarte mică de Marian Lupaşcu (PP/DD), 639 voturi (10.54%) la 606 (10.00%).

La Filiaşi, Ileana Şerban (ARD) nu a putut să-i pună probleme uselistului Petre Petrescu. Aceasta nu a reuşit să îl depăşească la voturi nici măcar pe pepededist, veşnicul candidat la Primăria Filiaşi, Ion Dumbravă. Din 6.543 de filişeni care s-au prezentat la vot, 4.570 (69.84%) l-au preferat pe Petre Petrescu, 1.225 (18.72%) – Ion Dumbravă şi doar 522 (7,97%) au mers pe mâna Ilenei Şerban.

Votul a fost asemănător în tot judeţul Dolj

          La Senat, situaţia nu este cu mult diferită de cea de la Camera Deputaţilor. 70.743 (65.00%) din 108.835  craioveni au preferat USL. Candidaţii ARD la Senat pe Craiova au adunat 15.592 voturi (14.32%), PP-DD luând trei procente peste aredişti, adică 20.103 (18.47%)

          Mario Ovidiu Oprea a fost preferat şi de locuitorii din Calafat, unde primarul este liberal, dar şi de cei din Băileşti, unde Costel Pistriţu reprezintă ARD-ul. Votul din Băileşti, şi la Camera Deputaţilor şi la Senat, demonstrează încă odată că la alegerile locale contează omul, care candidează la primărie, dar la cele parlamentare oamenii iau în calcul şi partidul. Oricum era greu de crezut că Maria Schutz (PP-DD) sau Marcel Marcea (ARD) îi pot pune probleme reale senatorului Mario Ovidiu Oprea.      

Mircea Geoană a câştigat şi el detaşat lupta în oraşele pe care le are în colegiu. Cei din Dăbuleni l-au votat într-un procent de 77.85%. Alegătorii din Bechet nu s/au lăsat mai prejos, şi iau dat 75.55%, iar cei de la Segarcea au încheiat balul cu 81.74%. Daniel Drîgnei (ARD) şi Adrian Stoica (PP-DD) nu au depăşit 14% în aceste localităţi.

În oraşul Filiaşi, Florea Voinea a fost votat de 4.808 (73.35%) de alegători din 6.554 prezenţi la urne. Aşa cum am mai spus şi cu alte ocazii, candidatul ARD, Nicolae Giugea, a fost şters în această campanie electorală. L-au votat totuşi 542 de filişeni, fiind depăşit de Grigore Ioniţoiu, care a reuşit să adune 1.125 din sufragii.

În localităţile din judeţul Dolj, chiar şi în cele cu primari PDL, votul a avut aceeaşi tendinţă. Cu mici excepţii, dar care nu au putut, să influenţeze lucrurile în vreun fel.