„Născuți pentru Tenis” – 150 de elevi vor face primii pași în sportul alb

0
451

Elevii Școlii Gimnaziale „Traian” din Craiova vor fi inițiați în tainele tenisului, în timpul orelor de Educație fizică din acest an școlar. Federația Română de Tenis, în parteneriat cu Ministerul Educației, prin partenerul său local, “Tenis Club Stănică”, dă startul celei de-a treia ediții a proiectului „Născuți pentru Tenis” la Craiova, continuând, astfel, tradiția de promovare a tenisului în rândul elevilor.

La nivel național, proiectul va fi realizat cu implicarea a 100 de structuri sportive, ce vor avea acces în școlile din zona lor. Astfel, peste 15.000 de copii vor lua primul contact cu racheta de tenis, urmând ca cei mai buni 600 selectați să beneficieze de antrenamente gratuite pentru o perioada de trei luni (costurile cu materialele necesare si de pregătire vor fi suportate de FRT și partenerii săi) în cadrul cluburilor implicate in proiect. La nivel local, 150 de elevi din clasele I de la Școala Gimnazială „Traian” vor face primii pași în tenis alături de Victor Stănică, antrenor și fost jucător profesionist de tenis, sprijinit de echipa sa din cadrul clubului pe care îl coordonează, club afiliat la Federația Română de Tenis.”Fie că este practicat pentru competiție sau pentru relaxare, tenisul te menține sănătos, te ajută să-ți depășești limitele și să te bucuri de viață. Proiectul „Născuți pentru Tenis” este o bună ocazie pentru a descoperi tinere talente, dar și pentru a trezi interesul copiilor și familiilor lor, care pot începe să practice acest sport împreună chiar în curtea școlii, pe terenul de tenis construit cu sprijinul Asociației „Traian” și al Primăriei Municipiului Craiova”, a declarat prof. Diana Brătucu, directorul Școlii Gimnaziale „Traian”.