Simpozion ştiinţific la Facultatea de Agricultură şi Horticultură

0
466

Timp de două zile – astăzi și mâine, 15 noiembrie, la Facultatea de Agricultură şi Horticultură din cadrul Universităţii din Craiova are loc  simpozionul ştiinţific cu participare internaţională „Sustainable Development in Agriculture and Horticulture”.

Evenimentul este organizat în colaborare cu Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice – Filiala Craiova, Societatea Română a Horticultorilor – Filiala Craiova, Asociaţia „Hortus Oltenia 1962” şi Primăria Craiova. Manifestarea ştiinţifică se derulează  pe  patru secţiuni ştiinţifice – Ştiinţe Agricole şi Silvice,  Zootehnie; Horticultură,  Ştiinţa Alimentului; Biologie, Protecţia Plantelor şi a Mediului; Management, Mecanizarea Agriculturii, Cadastru,  Agroturism – şi va reuni peste 170 specialişti din cercetare, învăţământ şi producţie  din România, Spania, Grecia, Bulgaria, Serbia, Pakistan

Cu acest prilej va fi prezentat Programul-cadru european pentru cercetare și inovare ORIZONT 2020 – Securitate alimentară, Agricultură durabilă și Bioeconomie  și va fi organizată cea de a II-a ediţie a expoziţiei  Fruits of the Earth . Deschiderea simpozionului are loc astăzi, la ora 10.00, în Aula „Buia” a Facultăţii de Agricultură şi Horticultură.