Preşedintele Traian Băsescu a lansat, luni seara, într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni, o serie de acuze în direcţia Parlamentului, criticând reacţia de solidaritate a politicienilor în cazul miniştrilor Ovidiu Silaghi, Eduard Helvig, Liviu Pop, dar şi a secretarului general adjunct al Guvernului, Dan Mihalache – demis în cursul zilei de ieri – după ce anterior, Senatul, respinsese cererea ANI de încetare a mandatului senatorului liberal Mircea Diaconu, în condiţiile existenţei unei decizii definitive a ICCJ, ce constatase incompatibilitatea acestuia. Dacă preşedintele a făcut reproşuri politicienilor, nici aceştia n-au rămas mai prejos şi au semnalat faptul că Traian Băsescu a schimbat formula de atac asupra Guvernului utilizând ANI. Declaraţia de luni seara a preşedintelui Traian Băsescu, prima după reîntoarcerea la Palatul Cotroceni, în urma referendumului de suspendare a sa, la care a revenit aseară cu unele accente, a sunat, pe alocuri, neliniştitor. Semn că rămâne în continuare, sufleteşte, erodat de tot ceea ce a trăit în această vară, motiv pentru care însăşi coabitarea cu guvernul USL este una cu noduri. Arătându-se îngrijorat de faptul că unii membri ai CSM şi CCR au fost supuşi unor atacuri „mafiote”, cu scopul intimidării, de anumite trusturi de presă, preşedintele Traian Băsescu a declarat despre România că nu este un stat de drept, ceea ce ar putea să pară o exagerare. A avut în vedere unele recomandări ale Comisiei Europene formulate în vară, în opinia sa nematerializate integral. Deşi, până la urmă, nu instituţiile în sine au fost atacate, ci anumite persoane din componenţa acestora, cu vulnerabilităţi mai mult sau mai puţin evidente, predispuse nu rareori la un partizanat descumpănitor. Şi de acest detaliu cu siguranţă însuşi preşedintele Traian Băsescu e convins. Afirmaţia tranşantă că România nu e un stat de drept, venită chiar din partea domniei sale, rămâne, de asemenea, nefericită, ca să nu spunem fără precedent. Clar este un lucru: preşedintele Traian Băsescu coabitează greu, se împacă anevoios cu un guvern susţinut de o majoritate parlamentară în afara celei care ar cuprinde PDL. Discursul contondent, circumscris campaniei electorale, a produs iritare moderată în câmpul USL. Mai ales că, întrebat ce va face în legătură cu desemnarea premierului într-o anumită ipoteză de rezultat al alegerilor, a dat un răspuns enigmatic, afirmând că „voi desemna un premier în conformitate cu interesul naţional”. Asta neînsemnând automat că actualul premier, Victor Ponta, care, după toate previziunile, ar urma să fie oferta USL după alegerile parlamentare, pentru respectiva demnitate, nu corespunde unui asemenea deziderat. Cum spuneam, inflamarea câmpului USL a fost aparent moderată, deşi ieri Crin Antonescu, preşedintele Senatului şi co-preşedinte USL, a avut o declaraţie acidă la adresa preşedintelui. Într-un fel sau altul, totul se aşează într-un repertoriu electoral. Sigur că preşedintele ţării este cel care desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament. Dar este obligat să ţină cont de partidul sau alianţa politică, înregistrată juridic, care deţine majoritatea absolută în parlament. Desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru, după consultările de rigoare, prezintă semnificaţia unui mandat acordat de preşedintele României aceluia de care este convins că va reuşi să obţină susţinerea şi, implicit, votul majorităţii parlamentare (Constituţia României – comentarii pe articole – Editura CH BECH 2008). Ipoteza unei opoziţii prezidenţiale constând în refuzul şefului statului de a desemna persoana viitorului premier, fără a exista certitudinea susţinerii parlamentare, încă n-a fost verificată până în prezent, imediat după un rând de alegeri legislative. Ea n-ar fi altceva decât semnalul unei crize politice profunde şi, implicit, al unui deficit de democraţie.
