Prins cu peşte scos la vânzare

0
622

Marţi, 13 octombrie a.c., în jurul orei 15.00, jandarmi cadrul I.J.J. Dolj, aflaţi în timpul executării unei misiuni specifice în municipiul Craiova, s-au sesizat din oficiu şi     l-au depistat pe numitul A. G., de 34 ani, din loc. Bîrca, jud. Dolj, în timp ce deţinea spre comercializare, într-un autoturism, cantitatea de 60 kg. peşte – specia fitofag, fără a deţine documente legale. Cantitatea de peşte a fost ridicată şi predată unei societăţi de profil, iar persoanei în cauză i-au fost întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea, transportul sau comercializarea, fără documente legale, a peştelui, faptă sancţionată de O.U.G. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura şi au fost înaintate organelor competente pentru continuarea cercetărilor.