Un poliţist craiovean culturist, campion naţional

0
147

Florentin Corbeanu, în vârstă de 49 de ani, poliţist la Biroul Rutier Craiova, a câştigat cele mai importante concursuri organizate , în acest an , de Federaţia Română de Culturism şi Fitness. Astfel, în luna septembrie, acesta a obţinut Cupa României la Culturism şi Fitness, iar în octombrie a luat medalia de aur la Campionatul Naţional, care a avut loc la Sibiu. Poliţistul are în spate o carieră prodigioasă, în urmă cu 30 de ani obţinând aceeaşi distincţie, de campion naţional, iar, în decembrie, va reprezenta România la Campionatul Mondial de Culturism şi Fitness, care va avea loc în localitatea Tarragona , din Spania.