Cine beneficiază de vaccinare gratuită în această toamnă?

0
460

Copiii, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, femeile gravide, bolnavii ce suferă de afecţiuni cronice şi personalul sanitar vor fi imunizaţi cu prioritate în cadrul campaniei gratuite de vaccinare din această toamnă. Vaccinarea antigripală a populaţiei din grupele de risc va începe la sfârşitul lunii octombrie sau la începutul lunii noiembrie, au precizat reprezentanţii Ministerului Sănătăţii. În prezent, a fost finalizată procedura pentru achiziţia unei prime cantităţi de vaccin, mai mică decât necesarul pentru tot anul.

Vaccinarea este importantă în special pentru persoanele cu risc de complicaţii datorate gripei şi pentru persoanele care îngrijesc aceste persoane, care beneficiază de vaccin gratuit prin cabinetele medicilor de familie. Printre acestea se numără persoanele cu vârsta cuprinsă între 6 luni şi 64 de ani în evidenţă cu afecţiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, obezitate, astm sau virusul imunodeficienţei umane; femeile gravide; medicii, cadrele sanitare medii şi personalul auxiliar, atât din spitale, cât şi din unităţile sanitare ambulatorii, inclusiv salariaţi ai instituţiilor de ocrotire (copii sau bătrâni) şi ai unităţilor de bolnavi cronici, care prin natura activităţii vin în contact respirator cu pacienţii sau asistaţii; persoane, adulţi şi copii, rezidente în instituţii de ocrotire socială precum şi persoane care acordă asistenţă medicală, socială şi îngrijiri la domiciliu persoanelor la risc înalt; toate persoanele cu vârsta egală sau peste 65 de ani.

În afara acestor grupe de risc, care beneficiază de vaccin gratuit, vaccinarea antigripală este utilă şi pentru celelalte persoane, care pot procura vaccinul din farmacii la preţuri accesibile.

Avertisment din partea medicilor

Gripa este o boală care poate fi mortală, iar principalele grupe de risc sunt reprezentate de bătrâni, bolnavi cronic, femei gravide şi copii. Chiar dacă vaccinul antigripal rămâne cea mai eficientă modalitate de protecţie împotriva îmbolnăvirilor de sezon, medicii recomandă populaţiei să ţină seama şi de o serie de măsuri preventive. Este necesar să fie respectate normele generale de igienă, precum spălarea mâinilor ori de câte ori e nevoie şi păstrarea unei igiene corporale riguroase. În această perioadă este indicat consumul de fructe şi legume, care asigură un aport optim de vitamine, pentru întărirea sistemului imunitar. Este, de asemenea, important să se respecte orele de somn pentru a evita slăbirea sistemului imunitar.

Pentru persoanele vârstnice, în special cele cu afecţiuni cronice cardiace şi respiratorii, recomandarea este aceea de a se feri pe cât posibil de deplasările care creează premisele îmbolnăvirii sau a apariţiei complicaţiilor afecţiunilor existente. În cazul în care apar primele semne de boală – febră, dureri de cap şi de gât sau tuse – trebuie anunţat telefonic, în cel mai scurt timp posibil, medicul de familie.

Totodată, specialiştii atrag atenţia că persoanele afectate de viroze respiratorii au tendinţa de a lua medicamente fără a consulta în prealabil un doctor. Medicii susţin că automedicaţia devine o mare problemă, în această perioadă a anului, odată cu creşterea numărului de persoane care au probleme din cauza virozelor respiratorii şi a pneumoniilor.

Peste 300 de cazuri de pneumonie, într-o săptămână

În ultima săptămână, în judeţul Dolj s-au înregistrat 943 de cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare şi 347 de cazuri de pneumopatii acute. Numărul total al cazurilor de viroze respiratorii şi gripă înregistrat în această săptămână (1.290) este uşor crescut faţă de valoarea înregistrată în aceeaşi săptămâna a anului trecut (1.024 cazuri), dar se încadrează în limitele sezonului.

Rata incidenţei în rândul populaţiei a cazurilor de IACRS a fost de 135,22‰oo, a pneumopatiilor a fost de 49,75‰oo iar a gripei de 0‰oo. Ponderea spitalizărilor din numărul total de cazuri a fost 12,17%. Întrucât morbiditatea înregistrată se află în intervalul aşteptat şi nu există dovada circulaţiei de virusuri gripale în rândul populaţiei, Direcţia de Sănătate Publică Dolj caracterizează săptămâna prin lipsă de activitate gripală.