“Astăzi (n.r. -12 octombrie a.c.), la Camera de Comerţ şi Industrie a României, au fost acordate premiile pentru oraşe inteligente. Craiova, care este pe primul loc în România la absorbţia de fonduri europene între polii de creştere, a primit premiul de “Smart City”, a declarat primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu. Să amintim că Bucureşti, 12 octombrie 2016: Camera de Comerţ şi Industrie a României a fost gazda primei ediţie a evenimentului internaţional SMART CITY Industry Awards 2016, organizat de Bucharest Business Breakfast, miercuri, 12 octombrie 2016, la CCIR Business Center.
În deschiderea evenimentului, preşedintele CCIR, dl. Mihai Daraban, a făcut un apel la înalţii reprezentanţi ai administraţiei publice locale pentru valorificarea brandului de Cameră de Comerţ, ce poate fi regăsit în peste 40.000 de locaţii din lume. „La nivel naţional, noi ne implicăm în lucrurile macro ce presupun promovarea mediului de afaceri străin în România, a celui românesc în străinătate şi vrem să lăsăm asociaţiilor patronale acele prerogative referitoare, de exemplu, la salariul minim pe economie, la Codul muncii, şi să ne axăm pe problematicile majore, pentru că ne luptăm de luni de zile cu promovarea legii PPP-ului şi suntem dezamăgiţi că nu o vedem pe agenda Parlamentului”, a continuat dl. Daraban.