Scrisoarea deloc „de dragoste” a lui Nicolae Rainea

1
72

O publicaţie sportivă de referinţă, de „Gazeta Sporturilor” este vorba, i-a cerut „un punct de vedere” fostului mare arbitru Nicolae Rainea, acum octogenar, pe seama prestaţiilor arbitrului craiovean Sebastian Colţescu, în general, imediat după partida FC Vaslui-Steaua. Considerată de publicaţia menţionată ca „stricată” de arbitraj, prin părtinirea manifestată faţă de stelişti. Opinie discutabilă. Intitulată „De ce Colţescu nu mai trebuie să arbitreze”, scrisoarea remisă redacţiei menţionate de Nicolae Rainea este nu atât critică, adică redactată în temeiul unor observaţii de natură tehnică, aşa cum ne-am fi aşteptat din partea celui considerat „cel mai mare arbitru român all-time”, cât cinică, autorul ei operând cu prezumţii legate de „starea de sănătate psihică a lui Sebastian Colţescu”. Ceea ce nu e deloc în regulă pentru un senior al arbitrajului, când i se cere părerea avizată. Şi abundă în scrisoarea menţionată erorile de tot felul, cele de cunoaştere a „omului” Sebastian Colţescu fiind însoţite de cele

Carton jaune par M. Rainea, l’arbitre roumain, a Mar del Plata, face a l’Italie - le symbol du “Mondial” 1978, manque en Argentine (Platini “Ma vie comme un match”) .

de natură logică. După ce, în preambulul textului, aflăm „că nu i-a contestat nimeni talentul, calităţile pentru care a fost promovat”, în aceeaşi frază propoziţia concluzivă este „poate alţii erau mai talentaţi ca el”. Evocată este şi situaţia familială a lui Sebastian Colţescu, descrisă           de-a dreptul aiuristic, „din auzite” cum se spune, enumerându-se „eşecurile sentimentale, profesionale, lipsa serviciului, cearta cu părinţii”. Sebastian Colţescu, din mărturisiri demne de încredere, se află în relaţii absolut normale în planul afectivităţii cu mama şi sora sa şi relaţii glaciale cu tatăl său, dar, aşa cum precizează şi autorul scrisorii, „nimeni nu are dreptul să se amestece”. Atunci de ce sunt… vehiculate asemenea date? Sebastian Colţescu se meditează la limbi străine săptămânal şi aleargă zilnic. Şi nu 10 km, ci 12-14 km, forma sa fizică ilustrând acest lucru. Gafează impardonabil însă Nicolae Rainea atunci când, ilogic, evocă „un defect fizic mai puţin observabil” la Sebastian Colţescu, atribuindu-i acestuia „gâtul înclinat, strâmb, ca şi turnul din Pisa”. Descrierea este mai de grabă în jargon, într-un limbaj de chibiţ, fiindcă este eronată, dacă nu cumva realmente impudică. Şi să nu mai spunem că în lumea civilizată niciodată, dar niciodată, un posibil asemenea defect nu este adus în discuţie. Şi arguţia octogenarului Nicolae Rainea continuă în aceeaşi notă ursuză. Pentru a conchide că „am scris aceste rânduri cu tristeţe în suflet”. Dacă ar fi adevărată această trăire omenească, atunci Nicolae Rainea, aidoma directoarei de şcoală din romanul „Scrisoarea de dragoste” (1938) al lui Mihail Drumeş (cu 24 de ediţii), cuprinsă dintr-odată de un val de amintiri, care a bătut la poarta conştiinţei tocmai când chemase la ea eleva pârâtă de pedagogă că primise o scrisoare de dragoste, s-ar fi regăsit pe sine, copleşit de remuşcări. Fiindcă în urmă nu cu 45 de ani, cum narează autorul romanului „Scrisorea de dragoste” în cazul personajului său, podidit de lacrimi, ci cu 38 de ani, o finală a Cupei României (12 iulie 1975) a fost făcută praf de Nicolae Rainea. Este vorba de finala dintre Rapid Bucureşti şi Universitatea Craiova (2-1). Şi cităm din „Istoria fotbalului românesc” (Volumul II) editată de FRF: „La prima lui finală de Cupă, arbitrul Nicolae Rainea s-a evidenţiat mai mult decât toţi din teren, însă, din nefericire, în rău. El i-a tocat mărunt-mărunt pe olteni. Printre altele le-a anulat un gol, iar apoi i-a lăsat în inferioritate numerică, Petre Deselnicu devenind primul fotbalist eliminat de pe teren într-o finală de Cupă. A urmat un cartonaş roşu şi pentru Rapid, numai că în loc să-i fie atribuit fundaşului Ion Pop, cel care îl merita de fapt, Sandu Neagu a fost găsit ţapul ispăşitor, fapt ce avantaja echipa feroviară. Tot în acelaşi minut a fost trimis la cabine şi Berneanu, de la olteni”. Când nenoroceşti o finală de Cupa României şi arunci în descumpănire o Oltenie întreagă, şi aşa încercată de mari inundaţii în acel an, când ştii bine că n-ai fost o uşă de biserică şi ai beneficiat de multă clemenţă în presa vremii, aşa cum era ea, şi nu puţini te-au considerat omul lui Artemio Franchi, fostul preşedinte al UEFA, şi nu mai cităm acum din memoriile lui Platini “Ma vie comme un match”, Ed. Robert Laffont (pag.62), a decreta retragerea lui Sebastian Colţescu din arbitraj este o expresie a vanităţii incurabile, mult mai evidentă decât „gâtul înclinat” al acestuia. Şi e regretabil. Mai ales că este vorba de un fost mare arbitru. „Îmbucurător” este totuşi faptul că Nicolae Rainea are un emul în Ion Crăciunescu, paradoxal plecat din oraşul lui Sebastian Colţescu, şi acesta specializat în necruţătoare rechizitorii la adresa arbitrilor, exceptându-l, bineînţeles, pe… fiul său.

 

1 COMENTARIU

  1. Mirceao, aia a fost ultima data. Rainea ii ura organic oe olteni si de cate ori avea ocazia ii ardea. Se pare ca porcaria pe care a facut-o la finala cupei cu Rapid i-a cam pus capat. Era un porc infatua si asa a ramas.

Comments are closed.