Elevii de la Colegiul „Fraţii Buzeşti” au făcut o săptămână de şcoală în Danemarca

1
379

Şapte liceeni de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova, însoţiţi de cadre didactice, au beneficiat de o săptămână de şcoală la Ingrid Jespersen Gymnazium,  unitate de învăţământ particulară, care pregăteşte elevi din clase I-XII, fiind, după nivelul performanţelor, cea de a cincea şcoală din Danemarca. Elevii buzeşteni au asistat la cursuri de Matematică, Teatru, Educaţie fizică, dar au fost implicaţi şi în activităţi de bodystorming, exerciţii fizice desfăşurate pe Stadionul Naţional şi într-o sală de sport multifuncţională. De asemenea, au cunoscut tradiţiile şi cultura danezilor, care în proporţie de 40% folosesc bicicleta pentru a se deplasa la serviciu.

Nu au întârziat să apară nici reacţiile elevilor. „Danezii sunt oameni plăcuţi, ce poartă mereu un zâmbet binevoitor pe chip. Sunt atât de civilizaţi încât, cel puţin din punctual meu de vedere, nu mai poate fi vorba de progres la acest capitol”, a mărturisit Alexandra Stanca, elevă în clasa a XI-a H.

Următorul stagiu va fi în Austria

Stagiul elevilor de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova a  fost asigurat prin proiectul multilateral Comenius „Physical and Sports Activities in Different Environments”. Proiectul se derulează în parteneriat cu alte opt ţări europene: Italia, Spania, Turcia, Bulgaria, Austria, Danemarca, Grecia, Portugalia, pe o perioadă de doi ani, şi se adresează liceenilor şi cadrelor didactice, urmărind activităţi specifice, raportate la strategia educaţională a ţărilor implicate. Deplasarea din ţara lui Hamlet a fost precedată de schimburi de experienţă în Spania şi Turcia. Ultima întâlnire din cadrul acestui proiect va avea loc în Austria, în perioada 23-27 aprilie 2012.

 

Comments are closed.