Doljenii, printre cei mai inconştienţi din ţară: Majoritatea apelurilor către 112 sunt false

0
347

Trei doljeni au fost sancţionaţi în ultimele două luni, conform legii, pentru apeluri false şi abuzive către numărul unic de urgenţă 112. Cei mai mulţi dintre cei care au sunat fără a necesita ajutor din partea agenţiilor specializate de intervenţie au fost copii, tineri sau persoane cu probleme mintale.

Conform statisticii pe trimestrul al III-lea din anul 2011, realizată în Dolj de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), administratorul sistemului în România, la numărul unic de urgenţă 112 au fost primite şi tratate 188.367 de apeluri. Dintre acestea, 48.019  (25,49%) au fost reale şi 140.348 (74,51%) false, cifre care ne clasează pe locul al treilea pe ţară, după Bucureşti şi Iaşi, în privinţa apelurilor nejustificate, recepţionate în centrele unice. Cele mai multe au fost transferate către Ambulanţă, respectiv 56,36%, Poliţie – 27,40%, Pompieri – SMURD – 14,28% şi Jandarmerie – 1,96%.

Amendaţi pentru apelurile nejustificate

Potrivit purtătorului de cuvânt al STS, col. Adrian Fulea, majoritatea apelurilor false şi abuzive provin de la copii, tineri, persoane cu probleme psihice şi sunt în mare parte realizate de pe cartele pre-plătite. Astfel, ca urmare a constatărilor făcute de autorităţile statului, trei cetăţeni din Dolj au fost pedepsiţi conform legii, cu amendă de la 500 de lei la 1.000 de lei, pentru apeluri false către numărul 112.

„Multe persoane sună fără a avea o urgenţă şi adresează injurii operatoarelor, râd, pun muzică sau nu vorbesc. Se solicită informaţii despre numere de telefon, se cere legătura cu diverse instituţii sau persoane publice ori se solicită sfaturi medicale”, spun reprezentanţii STS. Drept urmare, autorităţile fac apel la cei care sună abuziv să nu încarce inutil liniile de urgenţă 112, întrucât un apel fals poate duce la pierderea unei vieţi. „La 112 se sună doar atunci când ai cu adevărat o urgenţă”, explică purtătorul de cuvânt al Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

112 – doar în caz de urgenţă!

Eurobarometrul Comisiei Europene pe anul 2011, referitor la numărul unic european de urgenţă 112, arată că România se află pe primele locuri în domeniul informării şi educării populaţiei în UE. În acest sens, ţara noastră ocupă primul loc la informaţii difuzate prin radio şi locul al doilea la cele difuzate prin intermediul televiziunii. În aprilie 2005, Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 a devenit operaţional în toată România. Numărul unic pentru apeluri de urgenţă trebuie folosit atunci când este necesară intervenţia agenţiilor specializate de intervenţie, pentru asigurarea asistenţei imediate în situaţii în care este periclitată viaţa, integritatea ori sănătatea cetăţeanului, ordinea publică, proprietatea publică sau privată ori mediul. Numărul 112 este gratuit şi poate fi apelat de pe orice telefon fix sau mobil în România şi întreaga Uniune Europeană.