Poliţiştii de frontieră din vestul ţării au depistat, în această dimineaţă, în total, 35 de cetăţeni străini care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria şi Serbia. Dintre aceştia, 25 au fost depistaţi ascunşi într-un TIR, de către poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II, iar alţi 10 au fost depistaţi de către poliţiştii de frontieră din cadrul sectoarelor Poliţiei de Frontieră Lunga şi Jimbolia, judeţul Timiş, în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera în Serbia.
În această dimineaţă, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-a prezentat, pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean bulgar, aflat la volanul unui TIR înmatriculat în Germania şi care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, electrocasnice pe ruta Turcia-Olanda. În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit al mijlocului de transport în urma căruia polițiștii de frontieră au descoperit, în interiorul containerului transportat, douăzeci și cinci de cetățeni străini. “Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului pentru cercetări. În cadrul verificărilor, colegii noștri au stabilit că persoanele sunt cetățeni din Siria şi Irak, care intenționau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din vestul Europei. În data de 14.09.2023, în jurul orei 01.20, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia – I.T.P.F. Timişoara au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale în urma căreia au depistat în localitatea Jimbolia, cinci cetățeni străini care nu își justificau prezența în zonă. Câteva ore mai târziu, colegii noştri din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Lunga au depistat, pe direcția localității de frontieră Comloșu Mic, la aproximativ 50 m de frontiera cu Serbia, alţi cinci cetăţeni străini care se deplasau pe jos, pe “frontiera verde”. Persoanele în cauză au fost duse la sediul sectorului pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cetățenii străini din ambele cazuri sunt nouă din Nepal și unul din Pakistan şi au vârste cuprinse între 21 și 39 de ani. Din primele declarații a rezultat că aceștia au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Serbia, cu intenţia de a ajunge în vestul Europei. În toate cazurile, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru şoferul mijlocului de transport și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși, respectiv pe jos, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun”, precizează, printr-un comunicat de presă, Inspectoratul General al Poliţie de Frontieră Română.