Exercițiul a fost organizat de către Ambasada Statelor Unite ale Americii la București și la care au participat ofiţeri specialişti în combaterea infracţionalităţii transfrontaliere din cadrul Poliției de Frontieră Române, lucrători din cadrul Poliției Române, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, Serviciului Român de Informații, Autorității Vamale Române, Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN) și Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (IFIN) . “Scopul acestui exercițiu interactiv a urmărit verificarea capacităților operaționale ale instituțiilor partenere din România, oferind astfel oportunitatea de a evalua şi de a îmbunătăți procedurile operative existente în domeniul detectării şi răspunsului la incidentele cu materiale nucleare şi radiologice cu regim special. Acest exercițiu, care s-a desfășurat în Portul Constanța, face parte dintr-o serie de etape ale Programului NSDD din România, și a constat în evaluarea capacității agențiilor participante de a-și coordona toate operațiunile legate de misiunea de detecție a radiațiilor, inclusiv supravegherea, identificarea operațiunilor din punctele de control, anchetarea și interdicția contrabandei cu materiale radiologice. Polițiștii de frontieră precum și lucrătorii tuturor autorităților angrenate în exercițiu au desfășurat în bune condiții acțiunile avute în competență, observatorii concluzionând că a existat o foarte bună colaborare și comunicare a autorităților române. Echipele au lucrat împreună pentru a-și îndeplini obiectivele într-un mod sigur și eficient. Observatorii au remarcat, de asemenea, utilizarea corectă a echipamentelor specializate de detectare radiologică și nucleară în timpul exercițiului, ceea ce crește gradul de pregătire a respondenților pentru misiunile de acest gen”, a precizat, printr-un comunicat de presă Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră din România.
Un scurt istoric
În anul 2008, Departamentul de Energie al SUA și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF), prin Ministerul Internelor și Reformei Administrative, au semnat un acord pentru depistarea contrabandei cu materiale nucleare și radiologice. Programul Nuclear “Smuggling Detection and Deterrence” (NSDD) prevede, în principal, instalarea unor portal-monitoare ce detectează radiații gama și neutroni în punctele de frontieră rutiere, navale și aeriene situate la frontiera externă a UE, la granița cu Ucraina, Serbia, Republica Moldova și Marea Neagră, cât şi în cadrul aeroporturilor internaționale. Totodată, programul presupune realizarea unui sistem on-line de avertizare ce cuprinde o bază de monitorizare centrală, staţii de alarmă centrale şi staţii de alarmă locale. Tot în cadrul acestui proiect, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a primit din partea Departamentului Energiei din SUA opt autovehicule dotate cu mijloace mobile de detecţie a materialelor nucleare şi radioactive, care au fost utilizate de către ofiţerii specializaţi în combaterea infracţionalităţii transfrontaliere. Pentru ţara noastră, implementarea acestui program conduce la întărirea rolului activ pe care România îl are în regiune în soluţionarea unor probleme majore precum lupta împotriva terorismului, promovarea parteneriatului strategic cu S.U.A. şi promovarea intereselor de securitate ale statului român.