Echipa feminină de handbal SCMU Craiova a avut un start de campionat reuşit, adunând 7 puncte în primele trei etape, iar acum se pregăteşte de derby-ul cu SCM Rm. Vâlcea, din etapa a Ligii Florilor, programat sâmbătă, de la ora 17.30, în Sala Polivalentă. Vâlcencele au maximum de puncte după trei runde şi au învins SCMU Craiova într-un amical, la “Cupa Vâlcii”, în presezon. Din păcate, angoleza Joao Ruth a suferit o ruptură de ligamente încrucişate şi va rata restul acestui sezon, continuând astfel seria accidentărilor grave din ultimii ani petrecute la formaţia lui Bogdan Burcea.
Team-managerul Craiovei, Sorin Toacsen, a prefaţat astfel duelul cu Vâlcea: „Este un joc extrem de important pentru ambele echipe. Ne-am dorit de mult timp să avem astfel de meciuri aici, în Polivalentă, iar acum a sosit clipa să avem în faţă adversari puternici. Echipa a avut rezultate bune până acum, dar jucăm cu Vâlcea, o echipă care are ca obiectiv participarea în cupele europene. Noi ne dorim să câştigăm acest joc, pentru că vrem, la rândul nostru, să stăm la „masa bogaţilor“. Va fi un derbi oltenesc pe cinste”
Portarul Darly de Paula, eroina Craiovei în meciul de la Bistriţa, a adăugat: “Va fi un meci greu, împotriva unei echipe tari, care este într-o formă excelentă, la fel ca noi. La Bistriţa a fost o victorie mare, importantă pentru Craiova, dar şi pentru mine personal. Ideea este că trebuie să ne păstrăm mintea limpede pe tot parcursul unui meci. Cu Brăila nu am reuşit să ţinem de avantaj, apoi cu Bistriţa ne-am menţinut în faţă pe tabelă, deci practic am învăţat din greşeli”.