Un bărbat din localitatea Calopăr, satul Bâzdâna, fora pământul pentru a-și face un puț. Toate bune şi frumoase pentru un om gospodar, numai că s-a trezit, la scurtă vreme, pe lângă apă , şi cu foc. Omul dăduse , în urma săpăturilor, care au avut loc în ultima sâmbătă, şi de o pungă de gaze naturale. Doljeanul a realizat peste ce a dat abia după ce gazul s-a aprins, iar apa părea că întreține focul. Flacăra a apărut cel mai probabil de la o scânteie produsă de o unealtă folosită la lucrări. Situaţia e aproape din filmul celebru, regizat de Dan Piţa, “Petrolul, aurul şi ardelenii”. ISU Dolj a intervenit la timp.
La Calopăr, ca în majoritatea zonelor rurale din județ, nu există rețea de gaze și, deși vine iarna, încălzirea se va face tot cu lemne. În data de 10.09.2022 ora 21.49, s-a venit solicitarea , 112 pentru intervenţia în com. Calopăr, sat Bâzdâna, în gospodăria unui cetățean , la un incendiu produs la un puț forat. La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și un echipaj cu autospecială CBRN.
Din măsurătorile efectuate la fața locului de către echipajul CBRN nu au rezultat valori care să pună în pericol viața și sănătatea populației. S-a luat măsura de deviere a conductei de deversare într-un iaz artificial creat, astfel încât să fie limitat la minim posibil pericolul de incendiu pentru vecinătăți, precum și pentru limitarea posibilității creării a unei acumulări de gaze la suprafață. “La nivelul com. Calopăr s-a întrunit Comitetul local pentru Situații de Urgență, care a stabilit ca, pentru lichidarea situației de urgență, să fie astupat puțul forat, lucrare ce urmează să fie realizată de către un operator economic specializat în domeniu. Până la realizarea aceste măsuri supravegherea la locul intervenție este asigurată de SVSU Calopăr și echipajul CBRN din cadru ISU Dolj”, precizează reprezentanţii Inspectoratului de Urgenţă”Oltenia” al judeţului Dolj.