Dăncilă: Propun un pact între forţele politice, acela al bunăstării românilor

0
472

“Am văzut cu toţii în ultima perioadă nenumărate propuneri de pacte şi acorduri. Partidele şi candidaţii vorbesc între ei despre cum să joace jocul politic, se ceartă, negociază şi eşuează lamentabil în faţa românilor. Pentru că niciuna din aceste iniţiative nu are impact şi finalitate pentru oameni. Niciuna nu a fost gândită în interesul românilor, niciun astfel de acord nu s-a concretizat într-o măsură menită să facă bine societăţii, să aducă o creştere a nivelului de trai ori vreo formă de progres în viaţa de zi cu zi. Eu astăzi propun, în faţa dumneavoastră, singurul pact pentru cetăţeni, singura înţelegere pe care merită să o facă forţele politice din România: aceea a bunăstării românilor. Pentru că astăzi România are a doua cea mai mare creştere economică din Europa. Salariile şi pensiile au crescut cu un ritm fără precedent. A crescut salariul minim pe economie, au crescut salariile medicilor şi ale profesorilor, precum şi salariile din construcţii. La 1 septembrie punctul de pensie a crescut cu 15% şi a crescut pensia minimă garantată”, a scris Dăncilă, pe Facebook.