Teatrul „Colibri”, invitat la Festivalul Stradal „WonderPuck” de la Cluj-Napoca

0
383

Festivalul Internațional Stradal „WonderPuck” de la Cluj-Napoca, singurul festival din Transilvania dedicat exclusiv copiilor și familiilor acestora, își va desfășura cea de-a II-a ediție la sfârșitul acestei săptămâni, în zilele de 14, 15 și 16 septembrie 2018. Cu această ocazie, marcând, în acest fel, și începutul noului an școlar, „WonderPuck” propune petrecerea unui weekend în familie, vizionând spectacole în aer liber, cu acces gratuit.

La invitația Teatrului de Păpuși ,,Puck”, organizatorul evenimentului, Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri” din Craiova va prezenta în cadrul festivalului, duminică, 16 septembrie 2018, spectacolul „Prietenii Motanului Încălțat”. Reprezentația îi va aduce pe scena mare din Piața Unirii din Cluj-Napoca pe actorii Iulia Cârstea, Daniel Mirea, Oana Stancu, Alis Ianoș și Emanuel Popescu. Spectacolul este o propunere de interpretare a cunoscutei povești venite din partea actriței Iulia Cârstea (care semnează, de asemenea, scenariul și regia) și prezintă isprăvile unei trupe amatoare de teatru de păpuși și admiratoare a vestitului motan, hotărâtă să cucerească publicul de la oraș. Scenografia poartă semnătura Eugeniei Tărășescu-Jianu.

Tot duminică, în cadrul festivalului, actorii Geo Dinescu și Marin Fagu, de la Teatrul „Colibri”, vor coordona atelierul de creație „Povești din cutie”, prilej pentru copii de a descoperi cu bucurie și încântare ce minunății de machete și păpuși se pot realiza din carton reciclabil.