Peste 600 de profesori de învățământ preșcolar au susținut vara aceasta, pe bază de voluntariat, modulul educațional ce i-a adus la grădiniță, în timpul vacanței, pe copiii de vârstă preșcolară care provin din familii defavorizate. În total, peste 3500 de copii din 250 de comunități sărace din 32 de județe au explorat în perioada iulie – august, timp de 12 zile, universul fascinant al învățării prin joc, experimente și, mai ales, prin intermediul cărților ilustrate.
Atelierele au fost precedate, ca în fiecare an, de traininguri regionalesusținute de echipa OvidiuRo și de profesorii-formatori, parte din ComunitateaProfesorilor pentru Educație Timpurie, inițiată de asociație. În total, 18 traininguri au fost susținute în tot atâtea județe la începutul verii, având ca scop diseminarea Ghidului de Implementare a Atelierului de Vară, cu accent pe învățarea centrată pe copil, pedezvoltarealimbajului, a comunicării și a premiselorcitirii și scrierii. „An de an, Atelierele de Vară au, în primul rând, un impact major asupra acelor copii care nu au parte de experiențe de învățare pe timpul verii. Apoi, sunto oportunitate pentru noi și pentru profesori, deopotrivă, de a ne întâlni, de a învățaunii de la alții și de a transmite mai departe practici adecvate educației timpurii, unde Autonomia și Explorarea sunt cuvinte-cheie. Pe scurt, Atelierele au însemnat resurse educaționale valoroase care ajung în grădinițe defavorizate, profesori formați pentru dezvoltarea competențelor cheie de comunicare, colaborare cu părinții și Prima Carte pentru acasă pentru copii.” declară Maria Gheorghiu, Cofondator Asociația OvidiuRo.
200 de GrădiBiblioteci
Fiecare echipă de profesori care a susținut un Atelier de Vară în comunitatea sa ori într-o altă comunitate, defavorizată, a primit de la OvidiuRo un kit de resurse educaționale constând în numeroase cărți ilustrate de ficțiune și non-ficțiune, un kit de științe și experimente, numeroase fișe de lucru precum și câte o carte pentru acasă, pentru fiecare copil. OvidiuRo a asigurat, de asemenea, contravaloarea gustării zilnice pe toată perioada atelierului. Proiectul a fost implementat cu suportul Fundației Carrefour și al Carrefour România – investitori pe termen lung în programele OvidiuRo ce încurajează accesul la educație de calitate pentru cei mai săraci copii din România. „Susținem fiecare profesor de învățământ preșcolar care lucrează cu copii defavorizați și este deschis să se dezvolte profesional, care vrea să transmită mai departe ceea ce învață și, nu în ultimul rând, este dispus să investească timp și energie – căci totul se întâmplă pe bază de voluntariat. Căutăm cât mai mulți profesori pasionați și dedicați, pentru că din toamna aceasta continuăm u acelașiset de intervenții, pe care le-am încorporat într-un concept ambițios: vrem să aducem, până la finalul anului, 200 de GrădiBiblioteci în grădinițer urale și urbane unde resursele lipsesc și să dăruim 40.000 de cărți copiilor care nu au nicio carte acasă”, a mai spus Maria Gheorghiu.