Craiova: Comercianții de fructe și legume verificați de polițiști

0
384

Ieri, 13.09.2015, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au organizat şi executat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de evaziune fiscală şi activităţilor ilicite de comerţ din domeniul „comercializării legumelor şi fructelor”. Astfel, au fost efectuate verificări și controale la 7 societăţi comerciale, dar și la 24 persoane fizice. Ca urmare a abaterilor constatate au fost aplicate 18 sancţiuni contravenţionale  de 81.000 lei, totodată fiind dispusă și ridicarea, în vederea confiscării, a 1082,5 kg legume și fructe. Cu ocazia controlului efectuat în Piaţa Craioviţa Nouă, din Craiova s-a constatat că M.L. din municipiu a comercializat legume pentru care nu a putut prezenta documente de provenienţă. M.L. a fost sancţionată contravenţional cu suma de 5.000 lei conform prevederilor din Legea 12/1990, dispunându-se totodată confiscarea sumei de 195 de lei, reprezentând contravalorea cantiţăţii de 130 kg roşii, comercializată fără documente de provenienţă.