Consiliul Judeţean Dolj: O şedinţă… de lăudat!

1
344

Nu toate şedinţelele ordinare sau extraordinare ale Consiliului Judeţean Dolj au fost lipsite, de-a lungul timpului, de scântei, baricadări în nervozitate a uneia sau alteia dintre tabere, ca să nu mai pomenim de atacurile politice, cu impact politic, chiar şi când nu se impunea în mod expres acest lucru. Când, însă, consilierii judeţeni consimt unanim să se comporte normal, printr-o abordare lucidă a unei probleme de importanţă majoră, de dragul strictei corectiduni, fără echivoc, sfidând orice calcul politic de conjunctură, atunci, de bunăseamă, că şedinţa respectivă merită semnalată ca lăudabilă. Votarea proiectului de hotărâre prin care s-au modificat preţurile medii la produsele agricole, în vederea determinării veniturilor obţinute din arendare, pe anul în curs, a dovedit o normalitate de bun augur. Cotidianul „Cuvântul Libertăţii” (numărul din 27 iulie a.c.) a tras cel dintâi semnalul asupra necesităţii imperioase a corectării unor preţuri medii, stabilite prin hotărârea Consiliului Judeţean Dolj nr.11/25 ianuarie a.c., în temeiul unor predicţii ale Direcţiei Agricole Dolj. Toată discuţia a pornit, de fapt, de la preţul mediu al grâului, stabilit iniţial la 0,98 lei pe kilogram, un preţ care nu numai că nu se practică pe piaţa de cereale, dar este sensibil mai mic. Cu consecinţele de rigoare. S-a coborât acum la 0,56 lei pe kilogram, printr-o calculaţie mult mai realistă. De asemenea, la struguri, că tot e vremea recoltării acestora, de la 3,5 lei pe kilogram, preţul s-a coborât la 2 lei. De ce s-a ajuns aici? Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, menţionează la art. 62, alin. 2, că la determinarea veniturilor obţinute din arendarea bunurilor agricole, în cazul în care arenda se exprimă în natură, evaluarea în lei se va face pe baza preţurilor medii ale produselor agricole, stabilite prin hotărâri ale consiliilor judeţene, urmare a propunerilor direcţiilor teritoriale de specialitate din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale. Prevedera respectivă din Codul fiscal ar trebui amendată, întrucât, la începutul anului, e cu neputinţă ca direcţiile agricole din teritoriu să comunice consiliilor judeţene preţurile reale care se vor practica la produsele agricole, în a doua parte a anului. Fiindcă o mulţime de factori, în principal de natură climatică, decid soarta producţiilor şi, implicit, a preţurilor de pe piaţă. Este adevărat acum că bugetul Consilului Judeţean Dolj a avut în vedere, la construcţia sa, preţurile comunicate de DGA Dolj la începutul anului, dar perspectiva alimentării bugetelor locale cu sumele prevăzute era de-a dreptul iluzorie. La care adăugăm şi posibilitatea unor nemulţumiri de proporţii ale celor în cauză. Cel puţin acum, prin modificarea de tarife operată de hotărârea Consiliului Judeţean Dolj, se poate spera la o bază de impozitare mult mai largă şi, evident, consimţirea onorării unor obligaţii fireşti şi raţionale, prevăzute de Codul fiscal. Cum şi alte consilii judeţene din ţară au procedat identic, creând un precedent, consiliierii judeţeni de la Dolj, aportul celor de la PDL, acum în opoziţie, merită salutat, pot fi convinşi de raţionalitatea deplină a votului lor.

1 COMENTARIU

  1. Bai Cantare ieri i-au injurat ca la usa cortului pe pesedisti ca tac malc in sedintele CJD, iar astazi saluti linistea in care se desfasoara sedintele. Ce sa mai intelegem ? Ca una spunem azi si alta maine?! Nici nu o sa ma mai obosesc citindu-te….

Comments are closed.