Ieri, 13 august 2024, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Dolj au reţinut, pentru 24 de ore, doi bărbaţi din comuna Valea Stanciului, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.
În dimineaţa de 13 august 2024, poliţiştii au desfăşurat o acțiune pe linia combaterii comerțului ilicit și comercializării ilegale a țigaretelor, produselor din tutun și alte produse accizabile, provenite din contrabandă. Au fost puse în executare trei de mandate de percheziţie domiciliară, în comuna Valea Stanciului, în cadrul unui dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea. “În urma activităților desfășurate, au fost descoperite și indisponibilizate 1.890 de pachete de ţigarete nemarcate fiscal (37.800 de țigarete), de diverse mărci, precum și 4.700 lei și 170 euro, care ar fi provenit din vânzarea țigaretelor. Totodată, au fost puse în executare și mandate de aducere, două persoane fiind conduse la audieri. În urma cercetărilor efectuate și a probatorului administrat, polițiștii au reținut doi bărbați, de 47 şi 58 de ani, din comuna Valea Stanciului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă. În cursul zilei de astăzi, persoanele vor fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea, în vederea dispunerii unei măsuri preventive. La activități au participat polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Segarcea și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj .