JO 2016: Un aur, un argint şi două bronzuri, bilanţul delegaţiei tricolore la Rio! România a urcat pe locul 22 în clasamentul pe medalii

0
384

Cu patru medalii strânse până în prezent la Rio, România a urcat pe locul 22 în ierarhia pe naţiuni. După aurul fetelor de la spadă, obţinut joi spre vineri, următoarea noapte a mai adus încă două medalii. Din păcate, tenismenii Florin Mergea şi Horia Tecău n-au putut repeta performanţa scrimerelor, pierzând finala cu spaniolii Marc Lopez şi Rafael Nadal, scor 2-6, 6-3, 4-6, deşi la un moment dat, în decisiv, au condus cu 4-3 şi au servit. A treia medalie a venit la haltere, bronz reuşit de Gabriel Sîncrăian, la categoria 85 de kilograme. Medalia adusă de Sîncrăian a fost o reală surpriză, în condiţiile în care nu era cotat printre favoriţi. Finalmente, sâmbătă, tot un bronz şi-a trecut în cont şi echipajul feminin de canotaj – opt rame cu cârmaci, ân următoarea componenţă: Roxana Cogianu, Ioana Strungaru, Mihaela Petrilă, Iuliana Popa, Mădălina Bereş, Laura Oprea, Adelina Boguş, Andreea Boghian şi Daniela Druncea.