Mănăstirea Polovragi îşi sărbătoreşte hramul

0
281

Mâine, 15 august, când Biserica Ortodoxă face pomenirea Adormirii Maicii Domnului, una dintre cele mai frumoase mănăstiri gorjene, Polovragi, îşi va prăznui hramul. Potrivit Biroului de Presă al Mitropoliei Olteniei, cu acest prilej Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, va săvârşi Sfânta Liturghie la cunoscuta vatră monahală, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În cadrul slujbei, Părintele Episcop va hirotoni întru diacon pe tânărul teolog Cristian Raicu.

„Ceremoniile religioase vor începe din această seară, când se va săvârşi slujba de Priveghere, în cadrul căreia se va cânta Prohodul Maicii Domnului, un frumos imn liturgic închinat adormirii sale. Răspunsurile la strană vor fi date de Grupul Psaltic al Catedralei Episcopale din Drobeta-Turnu Severin”, a precizat Gabriela Popescu, inspector în cadrul Biroului de Presă.

Sfântul aşezământ monahal de la Polovragi este situat la nord-est de Tg. Jiu, pe soseaua Tg. Jiu – Rm. Valcea, într-un cadru pitoresc, la poalele muntelui Piatra Polovragilor. Recentele cercetări istorice stabilesc vechimea mănăstirii Polovragi în jurul anului 1505, ctitori fiind Radu Comisul şi Pătru Spătaru, fiii marelui boier Danciu Zamona.

Biserica mănăstirii Polovragi cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” este zidită in stil bizantin, având formă trilobată cu abside laterale. Catapeteasma executată din lemn de tei, reprezintă o adevarată capodoperă a vechii sculpturi româneşti, având o bogată ornamentaţie cu împletituri florale. Mănăstirea are şi o colecţie muzeală, ce adăpoşteşte o bogată colecţie de icoane pe lemn şi sticlă, ce provin din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, precum şi depozitul de carte veche ce cuprinde peste 3.000 de volume în limbile română, slavonă şi greacă.