Hramul Mănăstirii Tismana

0
358

Mănăstirea Tismana din judeţul Gorj îşi va sărbători hramul mâine, 15 august, de praznicul Adormirea Maicii Domnului. Manifestările religioase vor debuta în această seară, la ora 19.00, cu slujba de Priveghere pentru praznicul Adormirea Maicii Domnului, iar la final se va cânta Prohodul Maicii Domnului. Mâine, în zi de hram, va fi oficiată slujba Acatistul Adormirii Maicii Domnului şi Ceasurile 3 şi 6. Sfânta Liturghie va fi săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile la strană vor fi date de Grupul psaltic „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, al Catedralei Mitropolitane „Sfântul Dumitru” din Craiova, dirijat de prof. Victor Şapcă. La final, credincioşii vor fi binecuvântaţi de ÎPS Părinte Irineu şi vor participa la tradiţionala agapă frăţească, organizată în trapeza mănăstirii.