Dinel Staicu, reţinut pentru dare de mită, în dosarul judecătoarei Cîrstoiu

0
103
Dinel Staicu

Omul de afaceri Dinel Staicu – urmărit penal, pentru dare de mită, în dosarul judecătoarei Veronica Cîrstoiu de Curtea de Apel Bucureşti – a fost reţinut, aseară, de procurorii anticorupţie, care vor propune instanţei arestarea preventivă a acestuia, potrivit avocaţilor. Procurorii au emis ordonanţă de reţinere şi pentru Carmen Ioana Popescu, urmărită penal pentru complicitate la dare de mită, în acelaşi dosar, au mai spus sursele citate. Carmen Ioana Popescu, fost director general la SC BDJ Craiova, este judecată alături de Dinel Staicu în dosarul Transgaz. Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a anunţat anterior, tot ieri, că în dosarul judecătoarei Cîrstoiu s-a dispus începerea urmăririi penale, pentru complicitate la dare de mită, şi faţă de fratele lui Dinel Staicu, Marian Staicu, Costinel Dinişoară şi Ionuţ-Cătălin Butaru-Nistor, potrivit unui comunicat remis Mediafax. Avocaţii nu au putut preciza dacă la instanţă va fi prezentat, cu propunerea de arestare, şi fratele lui Dinel Staicu, aflat deja în detenţie preventivă, în dosarul judecătoarelor Viorica Dinu şi Antonela Costache de la Tribunalul Bucureşti. Din rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora, în perioada august 2011 – februarie 2012, Dinel Staicu, atât în mod direct, cât şi cu ajutorul fratelui său şi al învinuitei Popescu Carmen Ioana, a promis suma de 1.500.000 euro, iar ulterior, prin medierea persoanelor anterior menţionate, precum şi a învinuiţilor Dinişoară Costinel şi Butaru-Nistor Ionuţ-Cătălin, a dat 1.200.000 de euro judecătoarei Cîrstoiu Veronica, de la Curtea de Apel Bucureşti. „Promisiunea şi darea acestor foloase s-a realizat pentru ca inculpata Cîrstoiu Veronica, în calitate de  judecător la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală şi membru al completului care a fost învestit să soluţioneze dosarul având ca obiect contestaţia în anulare formulată de Staicu (fost Nuţu) Dinel, să pronunţe o hotărâre favorabilă acestuia”, arată DNA. Dinel Staicu a venit, ieri, la DNA, pentru a da declaraţii în dosarul în care judecătoarea Veronica Cîrstoiu este acuzată că ar fi luat mită pentru a anula condamnarea la şapte ani de închisoare cu executare primită de omul de afaceri craiovean în dosarul BIR, acesta declarând că se aşteaptă să fie arestat.