De la 1 septembrie, „Ştefan Velovan” va deveni Colegiu Naţional Pedagogic

0
1107

Şcoală de tradiţie în Oltenia, Colegiul Naţional Pedagogic „Ştefan Velovan” este locul în care de zeci de ani se formează viitorii educatori şi învăţători. Liceul cu profil vocaţional reprezintă un reper pentru tinerii care îşi doresc să îmbrăţişeze, la finalul celor patru ani de studiu, cea mai nobilă dintre meserii, cea de dascăl. A avut de-a lungul anilor mai multe denumiri, de la Şcoală Normală la Şcoală Normală de Băieţi, care a funcţionat în paralel cu Şcoala Normală de Fete. După ce în anul 1998 a primit denumirea de Colegiul Naţional “Ştefan Velovan”, începând cu anul şcolar 2013-2014 unitatea de învăţământ craioveană devine Colegiul Naţional Pedagogic “Ştefan Velovan”, eforturile de revendicare a acestei titulaturi pe care cei trei manageri, Ionuţ Păturalu, Adriana Călinoiu şi Panait Popescu, le-au făcut, fiind astfel încununate cu succes. 

«Şcoala Normală din Craiova şi-a deschis porţile la 1 octombrie 1870, apoi, în şedinţa Consiliului Permanent din 1889, se propune desfiinţarea Şcolii Normale. În aceste condiţii, în 1892 a absolvit ultima clasă a Şcolii Normale şi cu aceasta se încheie prima etapă. Cu anul şcolar 1892-1893 începe o nouă etapă din istoria şcolii, ea devenind şcoală de stat şi beneficiind, după numeroase locaţii temporare, de un sediu propriu, construit în 1901 din iniţiativa ministrului Spiru Haret. Între 1896-1926 Şcoala Normală – şcoală de aplicaţie – este condusă de Ştefan Velovan. Pentru meritele sale, după pensionare, în decembrie 1926 Şcoala Normală înscrie pe frontispiciul său numele de Şcoala Normală de învăţători „Ştefan Velovan”. Pe lângă Şcoala Normală de Băieţi, înfiinţată în anul 1870, în Craiova a funcţionat o şcoală similară de fete (înfiinţată în 1883). Din 1949 aceasta îşi schimbă denumirea în Şcoala Pedagogică de Învăţătoare, iar în 1950 funcţionează în paralel cu Şcoala Pedagogică de Educatoare. Din anul 1955 ambele unităţi de învăţământ sunt unite cu Şcoala Pedagogică de Băieţi. Noua instituţie şcolară va pregăti educatoare, învăţători şi institutori. 1957-1966 reprezintă o perioadă în care se experimentează pregătirea viitorilor dascăli pe durata a 6 ani. Durata studiilor de 4, 6 şi 5 ani se păstrează şi de-a lungul anilor 1966-1990, iar în 1979 şcoala devine Centrul de Perfecţionare pentru cadrele didactice din Dolj, Gorj, Olt. În 1995 Şcoala Normală “Ştefan Velovan” pregăteşte viitori dascăli cu dublă specializare: învăţători – educatoare. 1998 – an în care Şcoala Normală devine Colegiul Naţional “Ştefan Velovan”. Începând cu anul şcolar 2013-2014, titulatura scolii devine Colegiul Naţional Pedagogic “Ştefan Velovan”» (din Monografia Liceului Pedagogic Craiova).

“Este o istorie ce nu poate fi ignorată”

Elevii care păşesc în această toamnă pe poarta unităţii de învăţământ unde se formează viitorii dascăli vor învăţa sub titulatura recent obţinută – Colegiul Naţional Pedagogic “Ştefan Velovan”. De asemenea, la începutul lunii octombrie, statuia pedagogului “Ştefan Velovan” va fi aşezată la loc de cinste în curtea unităţii de învăţământ. «În acest an ne revendicăm 175 de ani de învăţământ pedagogic în spaţiul doljean. Şcoala Normală de Băieţi a fost înfiinţată în anul 1838, în perioada comunistă cele două şcoli, cea de fete şi cea de băieţi, au fuzionat. Pentru a marca cei 175 de ani, pe data de 5 octombrie vom organiza un eveniment în cadrul căruia statuia mentorului nostru Ştefan Velovan va fi aşezată pe un soclu, în curtea instituţiei de învăţământ. Sperăm că ne vor onora cu prezenţa foste cadre didactice, dar şi foştii manageri ai acestei unităţi de învăţământ de prestigiu. De curând am primit acordul din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj acordul pentru a denumi Colegiul Naţional Pedagogic “Ştefan Velovan”. În trecut s-a mai numit şi Liceul Pedagogic şi este momentul să renaştem din punct de vedere cultural şi spiritual. Demersul nostru nu a fost uşor, a fost un labirint şi a trebuit să parcurgem toate etapele deloc uşoare, dar cu toate astea am ţinut neapărat să ne revendicăm acest nume, pentru că este o istorie ce nu poate fi ignorată», a spus managerul Colegiului Naţional Pedagogic “Ştefan Velovan”.

“Aici se pregătesc viitori învăţători şi educatori”

Liceul pedagogic funcţionează în şase clădiri care cuprind 46 săli de clasă, precum şi un muzeu şi o impunătoare sală de festivităţi. Ţinând cont de specificul vocaţional-pedagogic al şcolii, elevii de la filiera vocaţională îşi desfăşoară orele de practică pedagogică în grădiniţa de aplicaţie (structură proprie) şi în clasele primare din şcoală. Eficienţa practicii pedagogice stă la baza superiorităţii pregătirii profesionale de care dau dovadă cu brio absolvenţii la concursurile de titularizare şi, mai ales, în randamentul activităţii la catedră. Colegiul Naţional “Ştefan Velovan” nu atrage doar elevi din Dolj, ci aici vin să se pregătească pentru meseria de dascăl şi copiii din alte judeţe ale Olteniei. “Aici se pregătesc viitori învăţători şi educatori, şcoala noastră fiind recomandată tocmai prin calitatea sa. Este un templu al cunoaşterii şi al învăţământului românesc. Credem în aceste lucruri autentice şi de aceea le şi promovăm. Anul acesta avem două clase de învăţători-educatori. Din păcate au fost şi câţiva ani în care clasele de învăţători-educatori nu au mai funcţionat. Acesta este un colegiu foarte căutat de copiii din alte judeţe tocmai pentru că are profil pedagogic. Noi mizăm pe acest concept, dar avem şi ştiinţele naturii, matematică informatică, filologie. O bună parte din elevii noştri s-au dus în acest an spre Medicină, lucru onorabil pentru noi, mai ales că au obţinut cele mai mari note la admitere, deşi profilul nostru este cel vocaţional”, a spus Panait Popescu, director adjunct al Colegiului Naţional Pedagogic “Ştefan Velovan”.

 

Ionuţ Pătularu

Ionuţ Pătularu, directorul Colegiului Naţional Pedagogic “Ştefan Velovan”:

“Şcoala noastră de învăţământ are relaţii foarte bune de mult timp cu zona francofonă şi începând cu anul acesta dezvoltăm un parteneriat şi cu zona anglofilă. Am semnat un parteneriat cu Winchester College, unul dintre cele mai prestigioase colegii din lume. Vom face schimburi de experienţă pe o perioadă de 4-5 ani, atât timp cât va funcţiona parteneriatul”.