Preşedintele egiptean neagă marginalizarea armatei

0
333

Preşedintele egiptean, islamistul Mohamed Morsi (foto), s-a apărat duminică de acuzaţia de marginalizare a armatei, după consolidarea puterii sale şi retragerea mareşalului Hussein Tantawi, ministrul Apărării, moştenit din era Mubarak. „Eu vreau ca ei să se consacre unei misiuni de protecţie a naţiunii” a spus Mohamed Morsi, cu referire la membrii forţelor armate, în cursul unui discurs la marea instituţie teologică sunită Al Azhar, la Cairo. „N-am avut niciodată intenţia, prin deciziile mele, să fiu nedrept vizavi de orice persoană (…), ci să fac astfel încât să avansăm către un viitor mai bun, cu o nouă generaţie, cu un sânge nou, mult timp aşteptat (…)”. Mohamed Morsi, de la Fraţii Musulmani, a decis, de fapt, retragerea mareşalului Hussein Tantawi, ministru Apărării fără întrerupere din 1991 şi şeful Consiliului Suprem al Forţelor Armate (CSFA), considerat inamovibil. Tantawi, 76 de ani, a fost şeful statului între căderea lui Hosni Mubarak, în februarie 2011, şi alegerea lui Morsi, în luna iunie a.c.. Potrivit unei surse militare citate de agenţia Mena, schimbările efectuate la nivelul armatei sunt în legătură cu aceasta din urmă. Aceeaşi sursă a dezminţit zvonurile de reacţie negativă la schimbările din conducerea forţelor armate. Printr-o decizie surprinzătoare, Mohamed Morsi a decis, duminică, repudierea unei „declaraţii constituţionale” din iunie anul trecut, prin care CSFA îşi asumase competenţe extinse. Fraţii Musulmani, al căror reprezentant este Mohamed Morsi, au denunţat această declaraţie constituţională complementară, considerând-o drept „o lovitură de stat instituţională” a Consiliului Suprem al Forţelor Armate, condus de mareşalul Tantawi, pentru a limita prerogativele preşedintelui. Cu puteri legislative conservate, generalii aveau drept de veto asupra tuturor noilor legi sau măsuri bugetare şi îşi rezervaseră un drept cu privire la elaborarea Constituţiei viitoare, cea existentă fiind suspendată. Potrivit televiziunii de stat, mareşalul Hussein Tantawi a fost înlocuit de generalul Abdel Fattah Al-Sisi, fostul şef al serviciului de informaţii militare. Generalul Mohamed Al Asar a fost promovat ministru adjunct al Apărării. Mohamed Morsi a anunţat, de asemenea, retragerea şefului Statului Major al Armatei, Sami Anan, numărul doi din CSFA. Atât Tantawi, cât şi Anan, vor rămâne „consilieri ai şefului statului”. Tot cu această ocazie, Morsi l-a desemnat ca vicepreşedinte pe judecătorul Mahmoud Mekki, care devine cel de-al doilea om în acest post în 30 de ani. Mekki a jucat un rol important în fronda judecătorilor, în 2005, contra fraudei electorale din timpul scrutinului electoral încheiat cu victoria lui Hosni Mubarak. Aceste schimbări la nivel înalt în aparatul de stat egiptean sunt legate de atacul contra postului de frontieră din Sinai, care a costat viaţa a 16 poliţişti de frontieră egipteni. Revocat a fost şi guvernatorul provincei Nord Sinai.