Praznicul de la 15 august este cea mai însemnată dintre sărbătorile închinate Sf. Fecioare Maria. Sărbătoarea datează din secolul al V-lea şi se pare că generalizarea ei în Răsărit se datorează împăratului bizantin Mauriciu, care a rezidit Biserica Maicii Domnului din Ghetsimani şi a fixat data praznicului la 15 august. În unele părţi ale ortodoxiei, în special în bisericile ruseşti, în slujba Adormirii Maicii Domnului a fost adăugată o nouă formă de pietate faţă de Sf. Fecioară, şi anume Prohodul Maicii Domnului, o imitaţie a Prohodului Domnului, care a trecut şi în bisericile româneşti şi se săvârşeşte în ajunul praznicului, după Vecernia mare.
Despre adormirea Sf. Fecioare Maria nu aflăm nimic din Sf. Scriptură. Tradiţia este cea care ne spune că după Înălţarea Domnului la cer, dorul de Fiul ei o ducea pe urma paşilor Lui. Spun Sf. Părinţi că dacă Maica Domnului a rămas în viaţă stând lângă crucea pe care era răstignit Hristos, acest lucru a fost posibil numai pentru că El a întărit-o ca să poată vedea şi învierea Lui. Iar după înălţarea Sa, să rămână pe pământ spre mângâierea apostolilor şi a creştinilor. Nu se ştie exact cât a trăit Sf. Fecioară, dar, după Tradiţie, se pare că avea mai mult de şaizeci de ani când s-a petrecut adormirea ei. Apropiindu-se de această vârstă, ea urca adesea pe Muntele Măslinilor, locul înălţării Domnului la cer, şi I se ruga să o ia cât mai grabnic din lumea aceasta. Şi Dumnezeu a împlinit rugăciunea ei. Îngerul Gavriil i se arătă şi îi spuse că peste trei zile îşi va găsi odihna, apoi îi dărui o crenguţă de finic, ce avea să fie purtată la alaiul de îngropare. Ea primi vestea cu o bucurie mai mult decât omenească şi tot ce mai dorea înainte de a-şi începe drumul spre veşnicie era să îi vadă încă o dată pe ucenicii lui Hristos. Se întoarse acasă, pregăti toate cele de îngropare şi le făgădui celor apropiaţi că mutându-se la ceruri se va ruga pentru toată lumea. În acest răstimp, apostolii Domnului, purtaţi de îngeri pe norii cerului, se adunară în casa din Ierusalim, unde Maica-Fecioară îşi ducea zilele. Ea îi cuprinse pe toţi într-o privire blândă, îi binecuvântă şi apoi îşi dădu sufletul în mâinile Fiului şi Dumnezeului ei. Apostolul Petru începu cântarea de îngropare, iar ceilalţi ucenici ridicară patul pe care se afla trupul Fecioarei şi-l duseră la mormânt, în grădina Ghetsimani. Unul singur lipsea din rândul apostolilor, Toma, care sosi abia a treia zi mâhnit că nu văzuse chipul adormit al Maicii Domnului. Văzându-i amărăciunea, ceilalţi au hotărât să deschidă mormântul pentru el. Când l-au deschis, ochii lor au putut vedea doar giulgiul Preacuratei Fecioare, care dădea mărturie că ea se mutase cu trup cu tot la ceruri. Către seară, Maica Domnului, înconjurată de o ceată de îngeri, s-a arătat apostolilor şi le-a zis: “Bucuraţi-vă, fiindcă eu pururea voi fi cu voi!”
După credinţa Bisericii, trupul Născătoarei de Dumnezeu n-a rămas în mormânt, ci a fost dus de îngeri la veşnicele lăcaşuri. Sf. Părinţi cred că ea, ca una ce este de o fire cu noi, este apărătoarea şi mângâierea noastră în faţa marelui tribunal de judecată a lui Dumnezeu. Cerul, spunea D. Stăniloae, este deplin umanizat. Nu mai este îndepărtat de noi, nu mai este înspăimântător, pentru că acolo există acum o Mamă ce stă alături de Dumnezeu şi se roagă cu duioşie pentru greutăţile noastre.
Maica Domnului a trăit o viaţă atât de simplă, atât de normală, încât n-a atras atenţia nimănui asupra ei. Vorbirea cu Dumnezeu în rugăciune adâncă o făcea să nu ţină cont de întâmplările zilnice. Sf. Ioan Damaschin spunea că ea ignora chiar şi acele lucruri mărunte ce se petreceau în faţa porţii ei.
Sf Ambrozie nu ştia cu ce cuvinte să laude îndeletnicirile Maicii Domnului: postul, rugăciunea, tăcerea impunătoare şi singurătatea. El lăuda smerenia Fecioarei care nu-şi părăsea niciodată casa, iar la biserică nu pleca neînsoţită de o persoană din casă.
Sf. Epifaniu scria: “A fost în toate faptele ei plină de onestitate şi gravitate, vorbea puţin şi numai când era necesar. Dar era întotdeauna gata să asculte şi folosea cu oamenii o fermecătoare libertate în cuvânt… fără tulburări şi, mai ales, fără mânie”.
Jaroslav Pelikan: Fecioara Maria a fost şi continuă să fie un model pentru orice femeie din lume. Ea a contribuit la definirea genului feminin într-o foarte mare măsură şi, chiar în lipsa unor statistici demne de încredere, se poate aprecia că, de două mii de ani, “Maria” este numele care se dă cel mai des fetelor la botez.
