O amprentă, de neşters, asupra unei campanii electorale învolburate

0
527

Donald Trump a scăpat, miraculos, dintr-un moment de cumpănă al vieţii sale, în timpul unei întâlniri cu alegătorii săi, din Butler (Pennsylvania). A fost scos, de oamenii Security Service, cu urechea dreaptă însângerată, şansă pe care unul dintre susţinătorii săi n-a avut-o. Cele întâmplate, pe larg descrise în presa lumii, amintesc de alte drame petrecute pe scena politică americană: asasinarea lui John Fitzgerald Kennedy în 1963, a fratelui său Robert Francis Kennedy în 1968, în timp ce conducea cursa pentru nominalizarea democrată sau tentativa împotriva lui Ronald Reagan în 1981. Această dată de 13 iulie 2024 obligă ţara să se uite în oglinda întunecată şi violentă a propriei sale politici. Violenţa într-o ţară a democraţiei, mai divizată ca niciodată, care exportă democraţie, îi face pe oameni să se teamă de ce este mai rău, şi New York Times menţionează că această tentativă de asasinat, cum a numit-o Kevin Rojek, directorul FBI din Pittsburgh, va sfârşi prin a necroza şi mai mult societatea, deşi dezacordurile nu pot fi rezolvate cu puşca de asalt. Violenţa este contrară democraţiei. The Washington Post face o observaţie similară şi consideră că s-a ajuns… la fund. Cu două zile înaintea Convenţiei republicane, care îl va nominaliza definitiv drept candidat la alegerile prezidenţiale americane, Donald Trump a scăpat de la moarte. Filmul momentului este devastator şi imaginile îl arată pe miliardar cu o ureche care sângerează şi cu pumnul ridicat în aer, sfidător, în timp ce susţinătorii îl aplaudă, la momentul escortării sale de oamenii serviciului secret. La câteva momente după ce a fost evacuat, un purtător de cuvânt al Serviciului Secret, unitatea responsabilă de securitatea preşedinţilor şi foştilor preşedinţi, a spus că Donald Trump este în siguranţă deplină. A fost examinat, de urgenţă, într-o unitate medicală apropiată, pentru prevenirea oricărei complicaţii. Pe platforma sa Truth Social a scris: „Am fost lovit de un glonţ care mi-a străpuns urechea dreaptă. Este de necrezut că un astfel de act s-ar putea întâmpla în ţara noastră”. Pe lângă trăgătorul aflat în afara complexului, în aer liber unde avea loc întâlnirea, împuşcat, un spectator ar fi murit instantaneu. Reacţiile din toate părţile au fost de circumstanţă, liderii internaţionali denunţând violenţa politică. FBI-ul l-a identificat pe trăgător ca fiind Thomas Matthew Crooks 20 de ani din Bethel Park Pennsylvania. Atacul este considerat ca fiind cea mai gravă tentativă de asasinat asupra unui preşedinte sau candidat la preşedinţie, de la cel comis asupra lui Ronald Regan în 1981. „Nu există loc în America pentru acest tip de violenţă. Este o boală. Este dezgustător”, a comunicat preşedintele Joe Biden, care s-a întreţinut telefonic cu rivalul său. Rămân multe chestiuni de clarificat, în primul rând ce a mers prost în planificarea sistemului de securitate. Doi foști agenți FBI, intervievati de CNN, și-au exprimat surprinderea față de faptul că acoperișul de pe care bărbatul înarmat a tras, mai multe focuri, nu fusese securizat, deși se afla relativ aproape de scenă, la circa 100-150 m. Imaginile arată numeroși lunetiști poziționați în jurul scenei. Donald Trump a fost total expus și clar vizibil -o situație riscantă- dacă ar fi fost prezent și un al doilea potențial atacator. Comitetul de supraveghere al Camerei Reprezentanților, condusă de republicani, a chemat directorul serviciului de securitate, Kimberly, să depună mărturie la o audiere programată pe 22 iulie. În fine, Donald Trump a trimis un e-mail susţinătorilor săi „nu voi renunţa niciodată”. Mesajul se termină cu semnătura şi chipul său. De mâine se va afla la Milwaukee (Wisconsin) unde Convenţia republicană se va ţine conform planului, în perioada 15 – 18 iulie.