În perioada 11-14 iulie a.c., polițiștii Biroului Siguranță Școlară au organizat și desfășurat o serie de activități informativ-preventive în cadrul Campaniei pentru prevenirea cyber -bully – ingului, la care au participat elevii de ciclul primar și gimnazial ai Școlilor Gimnaziale Robăneștii de Jos, Puțuri și Drănic.
Activitățile au avut drept scop creșterea gradului de conștientizare a riscurilor și consecințelor asociate fenomenului de cybe – bullying și a infracțiunii de violarea vieții private. De asemenea, împreună cu polițiști ai Serviciului Rutier Dolj, au fost desfășurate activități de educație rutieră și de prevenire a victimizării minorilor în cadrul Grădiniței cu Program Prelungit ABC, din municipiul Craiova. “Poliţiştii le-au prezentat preșcolarilor principalele reguli de circulaţie şi importanţa abordării unui comportament corect ca pietoni, pentru prevenirea producerii unor evenimente rutiere. Cei mici au învăţat să nu se joace pe drumurile publice sau în apropierea acestora, să se deplaseze doar pe trotuar și să traverseze strada doar trecerea pentru pietoni, fără a alerga. Totodată, aceştia au învățat semnificaţia indicatoarelor rutiere adresate traficului pietonal și semnificația culorilor semaforului”,a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.