Scandalul Uber: Macron recunoaşte întâlnirea cu managerii Uber

0
485

Președintele Franței, Emmanuel Macron a reacționat după publicarea documentelor interne ale companiei americane Uber în care se vorbește, printre altele, de faptul că ar fi apărat interesele societății în Hexagon. Emmanuel Macron spune că își asumă întâlnirea cu managerii Uber în timp ce era ministru al Economiei și se consideră foarte mândru de faptul că a contribuit la crearea de locuri de muncă în Franța.

Șeful statului a fost criticat de adversarii săi politici după ce peste 124 de mii de documente interne ale companiei americane Uber au fost date publicității în cadrul unei anchete jurnalistice -Uber Files –  realizate de un Consorțiu internațional format din jurnaliști de investigație și 42 de instituții media partenere. In aceste documente apare și numele său, făcându-referire la perioada în care era ministru al Economiei.

Reamintim că Emmanuel Macron a ocupat acest fotoliu în perioada 2014 – 2016.

Președintele a reacționat și a spus că este mândru de faptul că a reușit să creeze locuri de muncă în Franța și că dacă ar fi să refacă acest lucru, referindu-se la întâlnirile cu reprezentanții Uber, atunci cu siguranță ar reface acest lucru.

Emmanuel Macron: “Am fost ministru, deci mi-am făcut treaba. A fost creată un fel de idee că ar fi greșit ca autoritățile să aibă întâlniri cu șefi de societăți, în special cu cei străini. Dar eu îmi asum acest lucru și vi-o spun privindu-vă în ochi”.

Declarația a fost făcută cu ocazia unei vizite făcute de președintele Franței pe o platformă din apropiere de Grenoble, unde, se va rídica o nouă uzină în care se vor produce semiconductori. Este vorba de o investiție a unui consorțiu format dintr-un grup franco-italian și o societate americană.

Liderul de la Elysée spune că ar reface acest gest: “vă spun, am văzut șefi de companii străine, oroare, dar, dacă au creat locuri de muncă în Franța, sunt foarte mândru de asta și știți ce, o voi face din nou mâine și poimâine. Vă spun foarte sincer, oameni care astăzi ar fi alergat după un loc de muncă, au acum un serviciu, asta dacă vrem să ne batem pentru egalitatea de șanse”.

Cotidianul Le Monde a scris că Emmanuel Macron s-a întâlnit de mai multe ori cu reprezentanții Uber în calitate de ministru al Economiei. Le Monde a scris despre o  “înțelegere secretă” între Uber și Emmanuel Macron, care era în acel moment la Bercy.

Deputații din grupul NUPES au cerut o comisie parlamentară de anchetă în fața căreia Emmanuel Macron să vină cu explicații.