Ford şi Universitatea din Craiova – împreună pentru comunitate

0
1226

Astăzi, 14 iunie, la Universitatea din Craiova a fost premiată excelenţa. În Aula “Mihai I al României” , opt proiecte de antreprenoriat social declarate câştigătoare, din 13 înscrise în competiţie în acest an, au primit distincţii. Este vorba despre un program amplu desfăşurat de Universitatea din Craiova în parteneriat cu Centrul de Resurse Ford. La eveniment, au participat invitaţi de marcă.

Manifestarea a fost oficiată de preşedintele Senatului Universităţii din Craiova, prof.univ.dr. Leonard Mănescu. Vorbim despre un program început, oficial, în 2018. “Prin 2016, Universitatea din Craiova a decis să devină motorul de dezvoltare al Olteniei. Un an mai târziu am hotărât să facem un nou pas, în implicarea în comunitate, prin implicarea în antreprenoriatul social. În colaborare cu Centrul de Resurse Ford, am dezvoltat, în perioada 2018 – 2022, 20 de proiecte pentru comunitate, de la asistenţă medicală până la after school pentru copiii din zonele de favorizate. Fundaţia Ford a considerat că proiectele au avut un impact puternic, astfel că a decis continuarea colaborării. În acest an, am avut aceste proiecte care sunt astăzi premiate, peste 2.500 fiind beneficiari direcţi, cu ajutorul studenţilor şi profesorilor noştri “, a precizat prof.univ.dr. Ionuţ Cezar Spânu, rectorul Universităţii din Craiova. Prezentă la întâlnire, Lia Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei , a menţionat: “Premiem excelenţa. Proiectele puse în practică de Ford au ajutat comunitatea şi sunt convinsă că o vor ajuta şi în continuare”. La rândul său, Mihai Neaţu, vicepreşedintele Consilului Judeţean Dolj, a declarat că acest mod de implicare în societate a ajutat mult judeţul.

Reprezentanţii Ford – încântaţi

Reprezentanţii Ford, prezenţi la întâlnire, s-au declarat încântaţi de rezultatele obţinute. “Am început colaborarea în 2018. Fundaţia noastră, peste tot în lume, încearcă să dezvolte comunităţile şi să le ajute. Am văzut, aici, la Craiova, o deschidere totală şi un spirit de echipă. Purtăm mereu discuţii cu studenţii, care au învăţat să inoveze. Felicitări tuturor!” – Mike Schmidt – vicepreşedinte Fundaţia Ford. Mujdat Tiriaki, preşedintele Ford Otosan România. “Centrul de Resurse Ford funcţionează foarte bine şi aplică proiecte de antreprenoriat social. Este foarte important să se inoveze în comunitate, să se schimbe idei. Valorile studenţilor sunt adaptatecerinţelor actuale. Proiectele actuale ridică mari oportunitîţi de dezvoltare talentelor tinere”. Manager Fundaţiei Ford Europa, Debbie Chennells, s-a arătat încântată de cele constatate: “Sunt pentru prima dată aici. Când am început, în 2018, nu ştiam ce se va întâmpla. Acum, vă felicit pentru realizările dumneavoastră. Trebuie să continuăm”.

Opt proiecte cu finanţare

La competiţia din acest an au participat 13 proiecte, dar doar opt au primit finanţare, dar cei care au pierdut nu trebuie să se descurajeze. Punctajul maxim care putea fi obţinut a fost de 210 puncte.  Cel mai bun a primit 200 de puncte, iar minimul a fost 185. Câştigătorii au fost premiaţi, proiectele fiind în derulare.