Dăbuleni: Sâmbătă şi duminică – „Festivalul lubeniţei”!

0
1387

Cea de a patra ediţie a „Festivalului lubeniţei” este programată la sfârşitul acestei săptămâni sâmbătă şi duminică. Este o manifestare artistică de proporţii, ne-a încredinţat primarul localităţii Aurel Băjenaru, o cinstire de fapt a producătorilor vestiţi, în toată ţara, de lubeniţă şi pepeni galbeni. Vor concerta soliştii vocali Marius Măgureanu, Neta Soare, Camelia Bălmău, dar şi alţi interpreţi îndrăgiţi în zonă, şi bineînţeles formaţii din localitate. Dăbuleniul contează şi anul acesta în buna aprovizionare a Craiovei, şi a altor localităţi din ţară, cu pepeni verzi şi galbeni, de excelentă calitate, producţia se anunţă de excepţie, pe cele 700 de hectare cultivate.