Doi cetăţeni români, arestaţi preventiv pentru trafic de migranţi

0
753

Plecând de la un caz de migraţie ilegală, depistat în luna martie a acestui an, la Băneasa, în judeţul Constanţa, când au fost depistaţi opt cetăţeni turci care au încercat să intre ilegal în România, din Bulgaria, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au reuşit să destructureze o grupare infracţională specializată în migraţie ilegală.

Totul a plecat de la un caz descoperit de poliţiştii de frontieră în data de 04.03.2021, când au fost depistaţi opt cetăţeni turci care trecuseră ilegal frontiera în România din Bulgaria. Continuând cercetările şi în urma unor acţiuni informativ-operative, în data de 10.06.2021, lucrători din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Constanța și poliţişti din cadrul Direcției Operațiuni Speciale al IGPR au organizat un flagrant în Punctul de Trecerea a Frontierei Nădlac, pentru destructurarea unei grupări infracționale specializate în migraţie ilegală. În urma acţiunii, a fost descoperit un cetăţean român, O.F., în vârstă de 24 ani,  membru al grupării monitorizate, care încerca să scoată din țară un cetăţean turc, M.A., în vârstă de 34 de ani, ascuns în mijlocul de transport condus de român. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Constanța, pentru continuarea cercetărilor, iar cetățeanul turc a fost predat lucrătorilor din cadrul Inspectorului General pentru Imigrări Constanța, în vederea extrădării de pe teritoriul României. De asemenea, în data de 11.06.202, în continuarea activităților specifice, polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Constanța și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Constanța, au pus în aplicare două mandate de percheziție imobiliară pe raza localității Medgidia, județul Constanța. Cu ocazia percheziţiilor au fost ridicate două microbuze, două arme albe – săbii, mai multe sume de bani și valută, iar un cetăţean român, A.M. în vârstă de 31 de ani, a fost adus cu mandat în vederea audierii de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de intrare în țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat, precum și trafic de migranți faţă de cetăţenii români, iar în baza materialului probator, Judecătorul de Drepturi şi Libertăţi din cadrul Tribunalului Constanţa, la propunerea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile faţă de doi cetăţeni români.

Une a început cazul

 În data de 04.03.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Băneasa, județul Constanța, acționând în baza unor informații, s-au deplasat în proximitatea localității Făurei, unde au depistat ,cu ajutorul tehnicii de supraveghere, opt persoane ascunse în pădurea de la marginea localității. În urma acțiunii, persoanele au fost conduse la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Băneasa pentru verificări și efectuarea de cercetări stabilind că sunt opt cetățeni turci, cu vârste cuprinse între 21 și 32 ani, care au trecut fraudulos frontiera de stat a României dinspre Bulgaria. Din declarațiile acestora, a reieșit că intenționau să ajungă în Germania și că au fost călăuziți pe teritoriul R. Bulgaria de doi cetățeni bulgari, fiind transportați până în apropierea frontierei române. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de intrare în țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat, faţă de cetăţenii turci fiind aplicată măsura de nepermitere a intrării în țară pentru 5 ani. Cele opt persoane au fost preluate de către autoritățile de frontieră bulgare, prin Punctul de Trecerea Frontierei Ostrov, în baza Acordului de readmisie între România și Republica Bulgaria.