Casă și bunuri făcute scrum. Incendiul a pornit de la o țigară

0
1137

Incendiu devastator, în această după-amiază, la o casă de pe Aleea Abatorului, din Craiova. Pentru lichidarea acestuia, în zonă au fost direcționate două autospeciale de lucru cu apă și spumă, de la Detașamentul 1 Pompieri și o ambulanță SMURD. Acoperișul imobilului și toate bunurile s-au făcut scrum. Intervenția a durat circa o oră, în casă fiind depozitate cantități mari de mase plastice și de cartoane. A fost înregistrată, din nefericire, și o victimă – un bărbat care a suferit arsuri pe 80% din corp și care a fost transportat la spital. Cauza izbucnirii focului a fost, reiese din primele cercetări, o țigară fumată în interior.