Craioveni urmăriţi internaţional pentru că se sustrăgeau de la executarea pedepselor, preluaţi sub escortă din Roma

0
426


urmaritPoliţiştii IPJ Dolj au preluat, sub escortă, din Italia, în cursul zilei de luni, doi craioveni, soţ şi soţie, daţi în urmărire la nivel internaţional, după ce, în luna aprilie a.c., au fost condamnaţi definitiv la 10, respectiv 8 ani de închisoare cu executare pentru evaziune fiscală. Cei doi fac parte dintr-o grupare infracţională destructurată în anul 2014, iar ceilalţi trei complici ai lor sunt încarceraţi în PMS Craiova.

Reprezentanţii IPJ Dolj au anunţat că, luni, 12 iunie a.c., poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – Compartimentul Urmăriri, împreună cu poliţişti din cadrul Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, au preluat din Roma – Italia două persoane, din municipiul Craiova, urmărite la nivel naţional şi internaţional. Este vorba despre Iulian Gavrilă, de 41 de ani, din municipiul Craiova, condamnat la 10 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, şi Liliana Gavrilă, de 34 de ani, din municipiul Craiova, condamnată la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală. Cei doi craioveni au dispărut înainte de pronunţarea sentinţei definitive, pe 21 aprilie a.c., sustrăgându-se de la executarea pedepselor, iar acum au fost încarceraţi în Penitenciarul Rahova.

Reamintim că, în urmă cu trei ani, mai exact pe 19 martie 2014, poliţişti ai Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Dolj, sprijiniţi de „mascaţi” ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Dolj şi ofiţeri de specialitate din cadrul Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, „sunau deşteptarea”, la 10 adrese din municipiul Craiova şi din comuna doljeană Lipovu, la locuinţele unor persoane suspectate de comiterea mai multor infracţiuni de evaziune fiscală şi folosirea creditului într-un scop contrar intereselor societăţii. Reprezentanţii IPJ Dolj anunţau atunci că Mureş Iorgu (24 de ani), Silvia Gavrilă (30 de ani), Iulian Gavrilă (37 de ani), toţi din Craiova, şi Stela Radu (40 de ani), din oraşul Segarcea, judeţul Dolj, în perioada 2010 – 2011, respectiv ianuarie 2013 – ianuarie 2014, în calitate de asociaţi ori administratori ai unor societăţi comerciale, toate cu sediul în Craiova, au înregistrat în evidenţa contabilă a societăţilor documente fictive privind achiziţia unor importante cantităţi de deşeuri feroase şi neferoase de la societăţi fantomă, diminuând astfel obligaţiile fiscale datorate bugetului consolidat al statului de cele trei societăţi, cu suma totală de peste 7.300.000 lei. Mai mult decât atât, oamenii legii au stabilit că Mureş Iorgu, în calitate de administrator la două societăţi comerciale, a folosit în scop contrar intereselor celor două societăţi suma de 9.000.000 lei, iar pentru a se sustrage verificărilor financiar-contabile, a declarat fictiv sediul uneia dintre firme la o altă locaţie. Cei patru au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar pe 20 martie au fost prezentaţi Tribunalului Dolj, Mureş Iorgu, Iulian Gavrilă şi Stela Radu fiind arestaţi preventiv pentru 30 de zile, în timp ce Silvia Gavrilă a fost plasată în arest la domiciliu, tot pe o perioadă de 30 de zile.

Pedepse majorate la apel

perchezitii (4)În iulie 2014 s-a înregistrat la Tribunalul Dolj dosarul în care Mureş Iorgu, Silvia Gavrilă, Iulian Gavrilă, Stela Radu şi Elena Dumitrescu au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni de evaziune fiscală, iar pe 17 iunie 2016, instanţa a pronunţat sentinţa. Astfel, Mureş Iorgu şi Iulian Gavrilă au fost condamnaţi la câte 5 ani de închisoare cu executare, în timp ce Stela Radu şi Silvia Gavrilă au primit câte 3 ani de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 5 ani, iar Ramona Elena Dumitrescu a primit 2 ani închisoare cu suspendare pe durata termenului de încercare de 4 ani. Atât procurorii, cât şi inculpaţii au formulat apel, la Curtea de Apel Craiova. Pe 21 aprilie a.c. instanţa a admis apelul procurorilor şi a majorat pedepsele celor cinci inculpaţi, Radu Stela primind 5 ani închisoare cu executare în regim de detenţie, Iorgu Mureş – 10 ani închisoare, Gavrilă Nicoleta Silvia – 8 ani închisoare, Gavrilă Iulian – 10 ani închisoare, iar contabila Ramona Elena Dumitrescu – 6 ani închisoare. Oamenii legii i-au ridicat pe Stela Radu, Mureş Iorgu şi Ramona Elena Dumitrescu, aceştia fiind încarceraţi la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova. În schimb, Iulian şi Nicoleta Silvia Gavrilă nu au fost găsiţi, astfel că poliţiştii i-au dat în urmărire la nivel naţional şi internaţional.