Eurodeputatului PSD Victor Boştinaru a afirmat în plenul Parlamentului European faptul că Uniunea Europeană are tot interesul să sprijine relansarea economică şi dezvoltarea Tunisiei, în contextul în care, această român a avut loc într-o dezbatere privind acordarea asistenţei macrofinanciare pentru Tunisia din partea Uniunii, în prezenţa Vicepreşedintele Comisiei Europene pentru locuri de muncă, creştere economică, investiţii şi competitivitate, Jyrki Katainen
Conform eurodeputatului Victor Boştinaru, atacurile teroriste şi riscul de noi atacuri teroriste afectează în mod grav economia acestei ţări, după cum s-a spus deja. Tunisia şi-a pierdut mai mult iunie 2016de o treime din veniturile provenite din turism anul trecut. Însă, în ciuda acestei situaţii grave, regiune şi avem tot interesul să ajutăm Tunisia şi poporul tunisian.
„Uniunea Europeană a oferit deja sprijin financiar şi tehnic acestei ţări. Acest lucru va trebui să fie completat prin adoptarea unui acord de liber schimb şi sprijin cu tărie ideea unor relaţii asimetrice suntem de acord că Tunisia ne arată singurul exemplu de tranziţie democratică de succes din puternice cu Tunisia, în avantajul acestei ţări. În final, nu pot să vă spun decât că, încă o dată, Europa trebuie să trimită cât de repede aceşti bani către poporul Tunisian şi cer băncilor europene să identifice activele lui Ben Ali pentru a le înapoia poporului tunisian” a conchis vicepreşedintele social-democraţilor europeni pentru politică externă.