Turnul Eiffel este închis astăzi, din cauza unei zile de grevă la nivel naţional, pentru a protesta împotriva unei reforme a codului muncii susţinute de guvern, a declarat compania care gestionează turnul, citată de DPA. O parte din personalul turnului ia parte la ziua de acţiune declanşată pe plan naţional la cererea sindicatelor, astfel încât că nu a existat suficient personal pentru a deschide monumentul, a indicat compania care îl operează. Închiderea Turnului Eiffel este doar una dintre perturbările anticipate pe durata zilei din cauza grevelor – în cea mai importantă zi de acţiune de până acum, potrivit liderului sindicatului CGT, Philippe Martinez.
Acasă Ultima oră Perturbări economice în Franţa din cauza protestelor. Turnul Eiffel este azi închis.