Preşedintele PRM Craiova, exclus din partid

0
394

Mai mulţi membri ai PRM, unii cu funcţii importante în partid, printre care preşedintele organizaţiei municipale Craiova, Ion Dăbuleanu, au fost daţi afară, pentru că, potrivit preşedintelui Filialei Dolj, Paul Dumitrache, aceştia nu i-au permis exercitarea atribuţiilor, perturbând activitatea partidului. „Din cauza obstrucţionării activităţii noii conduceri a Filialei Dolj a Partidului România Mare, numită în funcţie în data de 28 martie 2011 şi condusă de domnul Paul Dumitrache, dar şi a nerecunoaşterii acesteia de anumite persoane din rândurile partidului, Biroul Executiv al PRM Dolj a hotărât excluderea din PRM a domnilor Ion Dăbuleanu, Gheorghe Grigoroaia, Ioan Ştefan Neciu şi Gheorghe Chisăr, decizie confirmată de Biroul Permanent Naţional al PRM în urma şedinţei din 10 iunie 2011”, se arată într-un comunicat al PRM Dolj.

„Nu mi s-a adus la cunoştinţă nici o decizie în acest sens, însă am auzit despre existenţa ei. Ceea ce vă pot spune cu certitudine este că aceste decizii de excludere, a mea şi a colegilor mei, au fost luate abuziv, fiind emise fără  consultarea prealabilă a Biroului Executiv Judeţean. Ele nu au fost trimise ca propuneri din partea BEJ al PRM Dolj, pentru aprobare, la Bucureşti, fiind astfel încălcate prevederile statutului PRM, respectiv articolele 49-52. În consecinţă, o să contest această decizie”, a declarat Ion Dăbuleanu.

Excluderea celor patru membri vine după ce la nivelul filialei judeţene a partidului au avut loc mai multe scandaluri, care, odată cu instalarea Lui Paul Dumitrache, au părut a fi aplanate. Deocamdată, interimatul la nivel municipal va fi asigurat de actualul preşedinte al Organizaţiei de Tineret, Ionuţ Greere.