Claude Gueant, ministrul francez de Interne, a declarat într-un interviu că, la Paris, 80% din furturile din buzunare sunt comise de români minori. Oficialul a mai spus că vrea să reducă numărul de infracţiuni comise de români în Franţa şi să crească numărul imigranţilor ilegali repatriaţi. În opinia lui Claude Gueant noua lege privind imigraţia „ar trebui să permită creşterea rapidă a numărului anual de repatrieri” ale imigranţilor ilegali. El a mai subliniat că, împreună cu autorităţile de la Bucureşti, se va acţiona împotriva acestei delicvenţe structurate pe oraşe şi pe reţele de tip mafiot. „Avem ca obiectiv 28.000 de plecări pentru anul 2011.Vom creşte acest număr în câteva săptămani, după evaluarea eficienţei noului dispozitiv”, a mai declarat Claude Gueant.
Principalele dispoziţii ale noii legi se referă la dreptul de şedere al imigranţilor ilegali bolnavi şi la intervenţia unui judecător de libertăţi şi detenţie în procedurile de expulzare, ce poate interveni la cinci zile de la data privării de libertate, faţă de două în prezent. De asemenea, imigranţii ilegali bolnavi vor putea să rămână în Franţa numai în cazul în care în ţara lor de origine nu pot primi un tratament adecvat, însă autorităţilor vor putea lua în calcul şi „circumstanţe umanitare excepţionale” pentru acordarea dreptului de şedere.