Căluşarii de la Goeşti au jucat pentru sănătatea craiovenilor – Puterea magică a Căluşului

0
53

Deşi pentru mulţi dintre noi căluşarii sunt doar o prezenţă ieşită din comun, impresionând prin costume şi dans, în spatele lor stă o tradiţie de sute de ani şi o muncă insistentă pentru a o respecta. Ieri, în a doua zi de Rusalii, în Piaţa Centrală, am cunoscut o ceată de flăcăi care, înainte să-şi joace masca şi steagul, ne-au vorbit despre efectul magic al acestui joc. Căluşarii din Goeşti practică acest ritual de când se ştiu, iar puterea dansului lor nu a întârziat să se manifeste la cei care cred cu adevărat în această forţă.

Pe căluşarii din Goeşti, Dolj, i-am întâlnit într-o binemeritată pauză, într-un loc ferit de razele arzătoare ale soarelui, la intrarea în Piaţa Centrală. Vătaful, aşa cum i se spune conducătorului de grup, Marian Tiţa, stătea turceşte şi se sfătuia cu ceilalţi căluşari în ce alte zone să mai joace. Îmbrăcaţi frumos, după tradiţia oltenească, obligatoriu cu  panglici tricolore prinse la pălăriile din paie, flăcăii îşi trăgeau sufletul după dansul istovitor şi aşteptau o gazdă care-i invitase “să o colinde”. “Este o doamnă aici care ne cheamă în fiecare an. Este plăcerea ei să jucăm căluşul, iar acum o aşteptăm”, spune cu zâmbetul pe buze vătaful. Privind cu atenţie la fiecare, par toţi de-o vârstă şi nimic nu-i deosebeşte nici prin îmbrăcăminte. Dar, totuşi, unul este şeful. “De ce sunt eu vătaf? Nu ştiu, poate pentru că am mai fost într-un alt grup. Din păcate, acela s-a destrămat şi am făcut altul. Sunt şi colegi mai tineri decât mine, pentru că încercăm să avem tot timpul înlocuitori …”.

Tradiţie de peste 100 de ani la Goeşti

Vătaful vorbeşte cu patimă despre alaiul lui. Încadrată, impropriu, în sporovăiala pieţarilor, se deschide o poveste captivantă, despre credinţă, magie şi tradiţie. Cu câteva săptămâni înainte de Rusalii – pentru că numai acum se joacă adevăratul Căluş – băieţii se strâng acasă la unul dintre ei şi repetă împreună cu muzicanţii. “Jocul nostru e unul autentic, care respectă în amănunt tradiţia. Trebuie să ştiţi că sunt diferite stiluri de Căluş. Cel pe care îl jucăm noi are peste 100 de ani şi l-am învăţat de la bătrânii satului”, povesteşte Marian Tiţa. Nu oricine se înhamă la o aşa muncă însă. Pe cât de antrenant este dacă-l priveşti de pe margine, pe atât de solicitant este pentru cei care-l joacă. Trebuie pregătire fizică serioasă, fiindcă, de obicei, un singur joc durează între 5 şi 8 minute, timp în care nici unul dintre ei nu trebuie să cedeze. Tocmai din acest motiv, alegerea dansatorilor este cât se poate de riguroasă, pe lângă rezistenţă fiind necesară şi o doză impresionantă de talent şi pasiune.

Cu cine se luptă căluşarii

Deşi puţini ştiu lucrul acesta, pasul apăsat al căluşarilor încearcă să imite trapul cailor. Flăcăii de la Goeşti cunosc foarte bine obiceiurile legate de dansul lor. Începuturile se pierd undeva în negura istoriei, în timpul năvălirilor tătare, după cum le place să spună. “Noi reprezentăm o armată, iar paşii pe care îi executăm se aseamănă cu cei al cailor, calul fiind animalul cel mai drag ostaşului. Duşmanul spiritual al nostru sunt ielele, care, sub formă umană, sunt femei. Acum înţelegeţi de ce acestea nu pot să  facă parte din tagma noastră, a căluşarilor”, înşiră frânturi preţioase din ritualurile pomenite din străbuni prin părţile locului. O poveste la fel de interesantă o are şi “masca”, personajul negativ al grupului. “Masca era, de fapt, un preot posedat de iele, care încearcă să strice jocul căluşarilor. La rândul lor, aceştia se străduiesc să-l însănătoşească şi să-l scape de blestem”, mai spune vătaful, dezlegând misterul. Alături, flăcăul care şi-a asumat rolul de paria şi-a scos masca boţită şi le aruncă în glumă celorlalţi băieţi ameninţări.

Steagul e cel mai puternic leac

Cum mimic nu este la voia întâmplării, fiecare detaliu contează. Conştienţi că fac parte dintr-o imensă alegorie, căluşarii sunt înconjuraţi de toate simbolurile facerii de bine. Costumul pe care îl poartă este alb, nu pentru a fi mai răcoros, ci pentru că semnifică puritatea. Clopoţeii cei mulţi pe care-i zornăie la cingători şi la picioare au rolul de a speria spiritele rele. “Cel mai important loc îl ocupă steagul pe care-l joacă. Este confecţionat dintr-un lemn de salcie, fiind împodobit cu usturoi, pelin şi un ştergar în care sunt ascunse boabe de tămâie, sare şi monede. Steagul nu are voie să stea în poziţie orizontală, iar dacă se întâmplă acest lucru e semn rău, poate să moară cineva şi trebuie jucat încă o dată”, mai spune căluşarul. După săptămâna Căluşului, în noaptea de duminică spre luni, fiecare membru al grupului îşi primeşte câte o bucăţică din steag. O îngroapă la marginea unui ape, fără să fie văzut, şi numai dacă se îmbolnăveşte cineva se dezgroapă şi se joacă la căpătâiul celui suferind.

Vindecări miraculoase

Povestea vindecărilor miraculoase, dăruite de căluşari, e cât se poate de reală. Grupul de la Goeşti a fost chiar martorul unor astfel de întâmplări pe care nici ei nu le credeau posibile. “Eram la Gară, acum doi ani, şi o doamnă ne-a rugat să jucăm căluşul pentru că se simţea foarte rău. Ne-am gândit să-i facem pe plac şi am jucat, iar dânsa a plecat. Mai târziu ne-am întâlnit iar cu ea, prin oraş, şi m-a tras de mânecă să ne spună ceva. Am fost impresionaţi să aflăm că femeia vrea să ne mulţumească pentru că o salvasem”, a spus căluşarul Marian Tiţa. La fel se întâmplase, cel mai probabil, şi în cazul gazdei de ieri, o doamnă respectabilă care, în fiecare an, ţine să le mulţumească băieţilor de la Goeşti pentru un bine făcut în urmă cu mai mulţi ani.

Atraşi mai mult de spectacolul reprezentaţiei, oamenii au început, din păcate, să uite sau să ignore mesajul simbolic al acestui joc, care este un ritual în toată regula, cu tot cu puterea miraculoasă. Aşa s-a întâmplat şi ieri, când oamenii s-au adunat în jurul, au aplaudat şi chiar dacă au cules din sac firul de pelin au plecat acasă tot neîncrezători…

Craiova a fost colindată şi de o ceată de căluşari juniori. Alaiul a venit de departe, din judeţul Vâlcea, şi i-a încântat pe craiovenii care, ieri, la orele prânzului, au trecut prin Piaţa Mihai Viteazul. Chiar dacă sunt la vârsta la care deprind tainele cititului, micuţii s-au dovedit buni cunoscători ai paşilor, destul de dificili. La final, au fost răsplătiţi cu aplauze la scenă deschisă.

 

LAURA MOŢÎRLICHE şi RADU ILICEANU