Astăzi se reiau probele Bacalaureatului

0
360

După trei zile libere, candidaţii intră, astăzi, din nou în febra examenelor de Bacalaureat. Este cea de a doua zi a probei de competenţe digitale. Şi în judeţul Dolj evaluarea începe la ora 13.00 şi se desfăşoară timp de 90 de minute, fiind testate atât cunoştinţele practice de navigare pe Internet, cât şi cele teoretice. În funcţie de răspunsurile date, candidaţii vor fi notaţi cu patru niveluri de competenţă: „începător”, „mediu”, „avansat”, „experimentat”.

Conform calendarului, acest examen se va derula zilnic, până pe 17 iunie a.c. Începând din 20 iunie şi până pe 23 iunie a.c., absolvenţii de liceu vor susţine proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare într-o limbă străină, iar pe 27 iunie vor începe examenele scrise.