Al doilea eşec în America Latină pentru tricolori

0
369

Paraguay – România 2-0

Asuncion, stadion: „Defensores del Chaco”, spectatori: 2.000.

Au marcat: Valdez ”2, Santa Cruz ”29.

Paraguay : Villar – Cardozo, Da Silva, Benegas, Samudio – Barreto (Marecos ”77), Riveros, Acuna (Molinas ”9), Martinez (Benitez ”77) – Santa Cruz (Zeballos ”62), Valdez (Perez ”45). Antrenor: Gerardo Martino.

România : Pantilimon – Râpă, Gardoş, Papp (Bourceanu ”46), Latovlevici – Torje (Antal ”84), Mureşan (Alexa ”61), Giurgiu (Sânmărtean ”46), Tănase (Surdu ”73) – Zicu (Oros ”46), Alexe. Antrenori: Emil Săndoi şi Ştefan Iovan.

România a pierdut şi cel de-al doilea amical disputat în America de Sud, fiind învinsă cu 2-0 de selecţionata Paraguayului cu 2-0. Gazdele au deschis scorul rapid prin atacantul lui Hercules Alicante, Valdez, care a speculat o gafă a lui Latovlevici, iar celălalt vârf al Paraguayului, Santa Cruz, de la Blackburn Rovers, a închis tabela după o jumătate de oră de joc cu o lovitură de cap din centrul careului nostru. Partida a marcat retragerea căpitanului naţionalei Paraguayului, Roberto „Toro” Acuna, exact după 100 de selecţii. Mureşan a purtat banderola naţionalei României, iar Alexa a preluat-o când l-a înlocuit pe mijlocaşul CFR-ului. În urma eşecului de la Asuncion România a retrogradat în cea de-a patra urnă valorică la tragerea la sorţi pentru preliminariile Campionatului Mondial din Brazilia 2014.

„Am întâlnit un adversar extraordinar de motivat, un adversar care se pregăteşte pentru Copa America, o echipă agresivă, proaspătă. Ne-au fost net superiori din toate punctele de vedere. Am început meciul cu o greşeală a lui Latovlevici. Echipa, fiind tânără, nu a putut să-şi revină din acest şoc, şi-a pierdut din încredere, n-am mai fost aşa de bine organizaţi. Am avut mai multă agresivitate în repriza a doua, am echilibrat jocul. Totuşi, s-a văzut diferenţa de ritm dintre noi şi ei”, a caracterizat disputa antrenorul Ştefan Iovan.