Comuna Celaru îşi păstrează tradiţia: a 46- a ediţie a Sărbătorii “Floarea de Salcâm”, care va avea loc, astăzi, începând cu ora 13:00

0
953

Salcâmul este copacul definitoriu pentru comuna Celaru şi este celebrat, în fiecare an, prin Sărbătoare “Floarea de salcâm”. În acest an, este ediţia cu numărul 46, trebuia să fie cea de-a 48-a,  dar, din cauza pandemiei de COVID – 19, două festivităţi au fost anulate. La Celaru se anunţă spectacole de marcă, unde vor fi prezenţi locuitorii comunei, care vor avea parte de spectacole oferite de artişti renumiţi. Este, dacă se poate spune aşa, Sărbătoarea comunei .

FOTO: arhivă

Comuna Celaru este renumită prin pădurile de salcâm, cca. 1.800 de hectare, care se află pe raza localităţii. Sunt un simbol al locului. La începutul anilor 2000, în satul Ghizdăveşti o mare suprafaţă a fost rasă, chiar de către proprietari, dar pădurea s-a regenerat, la fel cum a fost, ulterior, şi în satele Marotinu de Sus şi Marotinu de Jos. În timp, lumea şi-a dat seama despre bogăţia locului şi are grijă de ea. “Este moştenirea  noastră şi trebuie să avem grijă de ea, ea ne-a ţinut în toate timpurile. Astăzi, 14 mai organizăm, de la ora 13:00, “Floarea de salcâm”, sărbătoarea noastră. Avem un program amplu, având invitaţi Ansamblul Folcloric “Maria Tănase”, Ansamblul de fete “Brâuleţul”, al căminului Cultural din comună, iar oamenii vor petrece aşa cum este normal. Dacă putem glumi puţin, sărbătorim salcâm, dar, din păcate, acesta n-a înflorit până acum”, a precizat Stelian Celăreanu, primarul comunei, cel care duce mai departe tradiţia. La rândul său, Andreiţă Popa, director al Căminului Cultural din localitate, care adăposteşte Muzeul “Vetre strămoşeşti”, unul sătesc, singurul de acest fel din Dolj, a menţionat: ” Suntem la ediţia a 46 – a, dar, dacă nu era COVID – 19, eram la cea de-a 48 -a. Este o mândrie pentru noi, ducând mai departe tradiţia”.