Compania Naţională Poşta Română a lansat aplicaţia mobilă pentru telefoanele care folosesc sistemul de operare Android. Aplicaţia de mobil permite clienţilor companiei să verifice statusul trimiterilor poştale înregistrate cu Track&Trace, să îşi calculeze singuri tarifele pentru fiecare serviciu în parte, să caute un oficiu poştal după mai multe criterii sau să identifice coduri poştale.
De asemenea, aplicaţia oferă vizitatorilor care vor avea cont înregistrat şi posibilitatea de a accesa servicii cu plată, cum ar fi realizarea de abonamente de presă sau E-mandat, serviciul prin care clienţii pot face transfer de bani online.
Serviciile cu plata online vor putea fi folosite doar de utilizatorii aplicaţiei înregistraţi, în timp ce serviciile gratuite vor putea fi utilizate fără crearea unui cont, cu excepţia notificărilor Track&Trace. Cei care au deja un cont creat pe site-ul www.posta-romana.ro îl pot utiliza şi pentru accesul în aplicaţia de mobil.