Ordonanţa militară nr. 12 a fost publicată în Monitorul Oficial

0
476

 Textul Ordonanţei militare nr. 12

“Având în vedere dispoziţiile art. 24 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 şi art. 3 alin. (3) din Decretul nr. 250/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, ţinând seama de evaluarea realizată de Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, aprobată prin Hotărârea nr. 23 din 13.05.2020, pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor pct. 1 din anexa nr. 2 la Decretul nr. 240/2020, în temeiul art. 20 lit n) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul afacerilor interne emite următoarea ordonanţă militară:

Art. 1 – (1) Se ridică măsura de carantinare în municipiul Suceava şi în zona limitrofă formată din următoarele opt comune: Adâncata, Salcea, Ipoteşti, Bosanci, Moara, Şcheia, Pătrăuţi şi Mitocu Dragomirnei.

(2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanţe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 2 – (1) Prezenta ordonanţă militară se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia de a informa publicul, prin mesaje difuzate regulat, despre conţinutul prezentei ordonanţe militare”.

Pe data de 30 martie, prin Ordonanţa militară nr. 6, s-a decis carantinarea municipiului Suceava şi a unei zone limitrofe formată din opt comune, dar şi stabilirea unei zone de protecţie asupra unor unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Suceava.

La acel moment erau confirmate în România 2.109 cazuri pozitive de COVID-19, dintre care 593 la Suceava.