Vizite gratuite la expoziţii, în Noaptea Muzeelor!

0
400

Iniţiată de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa și patronată în prezent de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor, Noaptea Muzeelor este un eveniment de succes european desfăşurat la nivel internaţional şi aflat anul acesta la a XIII-a ediţie.

Mii de muzee şi instituţii culturale din 30 de ţări europene își aprind luminile și deschid porțile în aceeași noapte, milioane de europeni sărbătoresc cultura ieșind pe străzi, însoțiți de prieteni și familii. Anul acesta, Noaptea Muzeelor este sărbătorită în toată Europa în data de 19 mai. Cu toate acestea, există unele țări, precum Luxemburg, care serbează acest eveniment într-o altă dată, deși principiile și scopul rămân aceleași.

În România evenimentul este organizat de Reţeaua Naţională a Muzeelor, membru în conducerea celei mai mari rețele pan-europene a muzeelor Network of European Museum. La Craiova, atât Muzeul Olteniei, cu cele trei secţii ale sale (Istorie-Arheologie, Ştiinţele Naturii, Etnografie), cât şi Muzeul de Artă, îşi vor primi publicul până târziu în noapte. Vizitele în expoziţii vor fi gratuite.

Muzeul de Artă Craiova va deschide, cu acest prilej, expoziţia „1918 – Virtute, război, diplomație”, realizată cu lucrări ale artiștilor a căror operă a constituit imagini-document, deosebit de prețioase, pentru reconstituirea atmosferei epocii și a dramei trăite. Dintre aceștia se disting artiștii-reporteri de război, care au trăit tumultul evenimentelor, riscându-și viața. Lucrările care vor fi expuse sunt expresia unor experiențe din Primul Război Mondial: picturi în ulei, sculpturi, desene în creion reprezentând portrete de ostași în uniformă, scene istorice și portretele unor personalități. Expoziția se dorește a fi o pagină de istorie cu o valoare narativă și artistică. Vor fi expuse lucrări din patrimoniul Muzeului de Artă Craiova, create de artiștii Horia Boambă, Victor Ion Popa, Anghel Chiciu, Milița Petrașcu, Coreneliu Baba, Stoica D, Oscar Han, Dimitrie Paciurea, Horațiu Dimitriu, Corneliu Medrea și Ion Jalea. Expoziţia, alături de celelalte deschise la muzeul craiovean, vor putea fi vizitate, sâmbătă, 19 mai, în intervalul 18.00-1.30.

 

Iubitorii de cultură muzeală sunt aşteptaţi să descopere povestea frumoasă a istoriei şi tradiţiilor în cadrul expoziţiilor permanente de la Secţia de Etnografie a Muzeului Olteniei (Casa Băniei), important monument de arhitectură medievală şi, deopotrivă, cea mai veche construcţie civilă din Craiova. Aici vor fi prezentate două expoziţii permanente: „Ritmurile vieţii”, o expunere în care se regăsesc ritualul nunţii, însoţit de artefacte religioase, dar şi de meşteşuguri tradiţionale specifice Olteniei (olăritul, cojocăritul, ţesutul), şi „Facerea pâinii”.

La Secţia de Istorie-Arheologie, vizitatorii pot realiza o incursiune virtuală prin istoria regiunii noastre, trecând cronologic prin toate perioadele istorice: de la obiceiurile şi credinţele dacilor şi fabuloasa civilizaţie romană la podoabe şi monede medievale ale celor şapte tezaure din patrimoniul Secţiei, craniul de Homo Sapiens, cu o vechime de aproximativ 30.000 de ani, dar şi butaforii spectaculoase ce redau scene ale Războiului de Independenţă, Primului Război Mondial, apoi reconstituirea Uliţei Mari a Craiovei din frumoasa perioada „La Belle Epoque” – strada  Unirii, locul preferat de protipendada oraşului –, precum şi perioadele colectivizării agriculturii, industrializării României, comunismului şi „mărirea şi decăderea Epocii de Aur”.

La Secţia de Ştiinţele Naturii pot fi vizitate expoziţii cu tematici ştiinţifice, variate şi complexe, realizate cu mijloace muzeo-tehnice moderne (butaforii, sisteme electronice, module luminoase ş.a.). „Oltenia – Terra Fossilis” cuprinde cele mai reprezentative fosile provenite exclusiv din teritoriul actual al Olteniei, cu valoare ştiinţifică deosebită. Reconstituirile scheletice ale unui urs de peşteră cu vârsta de circa 30.000 de ani sau ale unui mamut cu vârsta de circa 1,6 milioane de ani sunt doar două dintre punctele atractive ale acestei expoziţii. Periplul muzeal continuă cu „Condiţiile fizico-geografice şi ecosistemele Olteniei”, „Colecţia de minerale şi roci” şi „Universul şi Sistemul nostru Solar” – expunere dedicată cunoaşterii spaţiului cosmic, în cadrul căreia este inclus şi Planetariul care funcţionează pe baza unei tehnologii moderne.